joi | 28 martie, 2024 |
Starea pietei: DESCHISA

Stiri Piata


SPHERA FRANCHISE GROUP - SFG

Schimbari in conducerea Societatii

Data Publicare: 05.10.2018 19:09:06

Cod IRIS: 04154

Sphera Franchise Group numeste doi noi membri in Consiliul de Administratie si un Director Financiar, cu mandate interimare

5 octombrie 2018

 

Sphera Franchise Group i-a desemnat pe dl. Razvan Lefter si pe dl. Lucian Hoanca in functiile de membri ne-executivi interimari in Consiliul de Administratie al companiei. De asemenea, Sphera l-a numit Director Financiar interimar pe dl. Daniel Palita.

„Le dorim bun venit domnului Lefter si domnului Hoanca in Consiliul de Administratie al Sphera Franchise Group si ne exprimam increderea ca vor aduce o contributie insemnata companiei noastre. Discutiile avute cu numerosi investitori de cand Sphera a fost listata pe Bursa de Valori din Bucuresti ne-au incurajat sa crestem numarul administratorilor ne-executivi si am reusit acest lucru, folosind oportunitatea schimbarilor din Consiliul de Administratie”, a declarat Mark Hilton, Director General al Sphera Franchise Group. „Ramanem ferm dedicati celor mai inalte principii de guvernanta corporativa si suntem incantati de intarirea majoritatii ne-executive in Consiliul de Administratie al Sphera”, a adaugat Mark Hilton.

In contextul numirii dlor Razvan Lefter si Lucian Hoanca in Consiliul de Administratie al Sphera Franchise Group, 5 din 7 membri ai structurii au pozitii ne-executive. 

Dl. Razvan Lefter isi va incepe mandatul de membru in Consiliul de Administratie in data de 16 noiembrie 2018. Specialist in finante si activand in principal in Bucuresti, Razvan Lefter are o experienta vasta in domeniul pietei de capital si al guvernantei corporative in companiile publice. In prezent, face parte din Consiliul de Administratie al Teraplast (Romania) si Eurohold (Bulgaria) si a fost, pana de curand, membru in Consiliul de Administratie al Conpet (Romania). Detine certificarea CFA si este un membru activ al comunitatii financiare din Romania. Dl. Lefter este, de asemenea, consultant pentru KJK Capital (Finlanda) cu privire la detinerile de capital din portofoliu in Romania.

„Razvan se bucura de un istoric dovedit de recunoastere si incredere in randul comunitatii de investitori si consideram ca acest lucru va ajuta la consolidarea relatiei stranse dintre Sphera si investitorii nostri”, a spus Mark Hilton.

Dl. Lucian Hoanca  isi va incepe mandatul de membru ne-executiv in Consiliul de Administratie in data de 25 octombrie 2018. Avand o experienta de peste 35 de ani in management executiv, dezvoltarea afacerilor si vanzari, dl. Hoanca a coordonat proiecte de dezvoltare a afacerilor, cat si strategii de marketing de produs si comunicare, capitalizand experienta sa anterioara in domeniul publicitatii. De-a lungul anilor, dl. Hoanca a detinut functii de top management, precum si de consultant.

Atat dl. Lefter, cat si dl. Hoanca vor detine mandatele interimare pana la data Adunarii Generale a Actionarilor, cand vor fi alesi noi membri in Consiliul de Administratie. Cele doua functii de membru au ramas vacante in urma demisiei d-lui Stylianos Bairaktaris, care intra in vigoare in data de 25 octombrie, si a d-lui Kostantinos Mitzalis, care intra in vigoare la 16 noiembrie 2018.

„Suntem incantati de numirea domnului Razvan Lefter si de cea a domnului Lucian Hoanca, insa as vrea sa multumesc totodata atat domnului Stylianos Bairaktaris, cat si domnului Kostantinos Mitzalis. Stylianos a avut un rol esential in companie, ca Director Financiar timp de multi ani, iar, recent, ca membru executiv in Consiliul de Administratie, in timp ce Kostantinos a facut parte chiar din primul Consiliu si a contribuit la evolutia Sphera pana la statutul actual de companie listata. Apreciem cu sinceritate decizia lui Kostantinos de a renunta la pozitie pentru a garanta o reprezentare si mai puternica a actionarilor minoritari. Am vrea sa le multumim amandurora pentru angajamentul lor si sa le uram succes in continuare si numai bine”, a spus Mark Hilton.

 

Desemnarea lui Daniel Palita in pozitia de Director Financiar interimar a avut in vedere experienta sa extensiva, atat in interiorul Sphera, cat si in pozitii anterioare. Daniel Palita are un rol esential in companie, avand functia de Director Planificare Strategica si Relatii cu Investitorii din septembrie 2017. Are o expertiza larga in domeniul financiar, detinand in trecut pozitia de Director al companiei Monogram Advisory, o companie de investment banking, unde a oferit consultanta pentru diverse activitati financiare, inclusiv privind raportare manageriala si bugetare. Anterior, Daniel Palita a lucrat pentru Alpha Finance Romania, unde a ocupat o serie de pozitii de management, printre altele asigurand conducerea departamentului de Corporate Finance. Daniel Palita va detine mandatul interimar pana la finalizarea procesul de recrutare a unui nou Director Financiar, care este deja in desfasurare.

 

 

RAPORT CURENT

intocmit conform prevederilor Regulamentului nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, emis de Autoritatea de Supraveghere Financiara

 

Data raportului: 5 octombrie 2018

Denumirea entitatii emitente: Sphera Franchise Group SA

Sediul social: Bucuresti, Romania

Adresa sediului operational: Bucuresti, Calea Dorobantilor nr. 239, et.2, biroul 4, Sector 1, Romania

Numar de telefon/fax: 0040 21 201 17 57/0040 21 201 17 59

Codul unic de inregistrare: RO 37586457

Numar de inregistrare la Registrul Comertului: J40/7126/2017

Capital Social: 581.990.000 RON

Numarul de actiuni emise: 38.799.340

Numarul de actiuni admise la tranzactionare: 9.831.753

Piata Reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise:

Bursa de Valori Bucuresti, Segmentul Principal, Categoria Premium (Actiuni)

Simbol: SFG

 

EVENIMENTE IMPORTANTE DE RAPORTAT

Evenimente de raportat: schimbari in conducerea Societatii

 

Consiliul de Administratie al SPHERA FRANCHISE GROUP S.A. informeaza actionarii si investitorii cu privire la: (i) numirea provizorie a domnului Lucian HOANCA, in calitate de administrator al Societatii, membru ne-executiv in Consiliul de administratie, incepand cu data de 25.10.2018, pana la data la care Adunarea Generala a Actionarilor va alege un membru in Consiliul de administratie si (ii) numirea provizorie a domnului Daniel PALITA in functia de director financiar al Societatii, incepand cu 04.10.2018, in contextul renuntarii domnului Stylianos BAIRAKTARIS la mandatul de membru in cadrul Consiliului de Administratie al Societatii incepand cu data de 25.10.2018, cat si la mandatul de director executiv financiar incepand cu data de 03.10.2018.

Totodata, Consiliul de Administratie al SPHERA FRANCHISE GROUP S.A. informeaza actionarii si investitorii cu privire la renuntarea domnului Konstantinos MITZALIS la mandatul de membru independent in cadrul Consiliului de Administratie al Societatii, incepand cu 16.11.2018, astfel cum rezulta din demisia inaintata Societatii la data de 04.10.2018. In acest sens, Consiliul de Administratie al SPHERA FRANCHISE GROUP S.A. a decis numirea provizorie a domnului Razvan LEFTER, in calitate de administrator independent al Societatii, membru in Consiliul de Administratie, incepand cu data de 16.11.2018, pana la data la care Adunarea Generala a Actionarilor va alege un membru in Consiliul de Administratie.

 

Cristian OSIAC                                                                         Mark HILTON,

Presedinte al Consiliului de Administratie                                 Director General

 

Detalii de contact:

Investor Relations

E-mail: investor.relations@spheragroup.com

 

Va rugam vedeti comunicatul atasat.



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.