vineri | 19 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


TERAPLAST SA - TRP

Rezultate financiare preliminare 2016

Data Publicare: 15.02.2017 18:32:23

Cod IRIS: 708B4

COMUNICAT DE PRESA

Grupul Teraplast: rezultate financiare preliminare in 2016

Profit net de peste 40 milioane lei si o cifra de afaceri in crestere fata de 2015

Bistrita, 15 februarie 2016 Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre principalii producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor, a obtinut in 2016 cresteri ale tuturor indicatorilor financiari, chiar daca segmentul de infrastructura a intrat in blocaj incepand cu trimestrul III al anului.

Grupul Teraplast include compania Teraplast, subsidiara TeraSteel (noua denumire a Plastsistem incepand cu ianuarie 2017), subsidiara TeraGlass (incepand cu aprilie 2015, anterior activitatea TeraGlass fiind organizata ca o linie de business a companiei Teraplast), subsidiara Teraplast Logistic (incepand cu iunie 2016) si Politub (entitate controlata in comun sub forma de asociere in participatie).

mii lei

2016

2015

▲%

Venituri consolidate

398.862

393.542

1,35

Profit/(Pierdere) din exploatare

48.334

40.003

20,83

Profit/(Pierdere) net(a) consolidat(a) aferent(a) perioadei

40.320

35.247

14,39

EBITDA

63.239

58.994

7,2

Imprumuturi purtatoare de dobanzi

26.424

49.068

(46,15)

Numerar si echivalente de numerar

16.032

12.556

27,69

*Cifrele financiare sunt neauditate si prezinta rezultatele consolidate ale Grupului Teraplast, intocmite in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS);

**Consolidarea include elementele de venituri si cheltuieli ale companiilor Teraplast, TeraSteel, Teraplast Moldova, Teraplast Logistic si TeraGlass, in procent de 100%, si nu le include pe cele ale firmei Politub. Aceasta din urma, fiind entitate controlata in comun sub forma de asociere in participatie, se consolideaza prin metoda punerii in echivalenta.

Mircea Hotoleanu, director general Teraplast: “In ciuda conditiilor dificile din piata, parcursul Grupului Teraplast a fost unul bun. Cifra de afaceri este in crestere si la fel sunt si indicatorii de profitabilitate. Mai mult decat atat am reusit sa diminuam valoarea imprumuturilor, in paralel cu cresterea disponibilitatilor din conturi. Suntem un Grup stabil din punct de vedere financiar, asezat pe baze solide, cu un portofoliu de produse extrem de complex.

Evolutia din 2016 ar fi putut sa fie chiar mai buna daca segmentul de infrastructura nu ar fi intrat in blocaj incepand cu luna iulie. In noua axa de finantare 2014-2020 infrastructura de mediu (apa si apa uzata) beneficiaza de finantari nerambursabile de 6,32 mld euro. Cu toate acestea la 2 ani de la lansarea noii axe de finantare niciunul din cele 43 de proiecte noi de infrastructura de mediu nu este in etapa de semnare a contractelor de lucrari, majoritatea fiind cel mult in faza de proiectare.

Am reusit sa contracaram scaderile din infrastructura prin cresterea livrarilor la export, strategie pe care o vom aborda si in perioada urmatoare. Pentru 2017 ne propunem ca exporturile sa evolueze ca pondere in cifra de afaceri a Grupului Teraplast. Ne vom concentra de asemenea pe imbunatatirea calitatii produselor, astfel incat sa putem aborda o gama mai larga de parteneri externi”.

Grupul Teraplast a realizat in 2016 o cifra de afaceri consolidata de 398,86 mil. lei in crestere cu 1,3% fata de 2015, evolutie sustinuta in principal de cresterea livrarilor pe piata externa. In 2016 exporturile Grupului Teraplast au crescut cu peste 38% fata de perioada similara din 2015. Grupul Teraplast exporta in Germania, Austria, Ungaria, Slovenia, Cehia, Slovacia, Italia, Bulgaria, Serbia sau Belgia.

Grupul Teraplast activeaza pe pietele de instalatii si amenajari, profile tamplarie, panouri sandwich si structuri metalice zincate, tamplarie termoizolanta si granule PVC si detine pozitii de top pe o mare parte din aceste piete. Compania-mama Teraplast este lider de piata pe segmentele de canalizari exterioare si granule, si este al doilea jucator de pe piata de canalizari interioare. Subsidiara TeraSteel este al doilea jucator de pe piata de panouri sandwich si liderul pietei de structuri metalice zincate.

In perioada analizata, profitul net al Grupului Teraplast s-a cifrat la 40,32 milioane lei, in crestere cu 14,39% fata de valoarea obtinuta in 2015. Evolutia profitului net la nivel consolidat a fost sustinuta in principal de imbunatatirea semnificativa a performantei operationale, Grupul Teraplast realizand in 2016 un profit din exploatare in valoare de 48,33 milioane de lei, in crestere cu 20,83% fata de 2015. In 2016, ca urmare a volumelor in crestere, gradul de ocupare a capacitatilor de productie a fost mult mai eficient decat in perioada similara a anului trecut.

EBITDA la nivel de Grup Teraplast a fost de asemenea in crestere, acest indicator cifrandu-se la peste 63,23 milioane lei, in crestere cu aproximativ 7% fata de 2015.

In 2016 disponibilul din conturi a ajuns la 16,03 milioane lei, fata de 12,55 milioane lei in 2015, iar imprumuturile purtatoare de dobanzi s-au redus cu peste 46% fata de 2015.

Creantele Grupului Teraplast au scazut cu peste 24% in 2016, pe fondul reducerii termenelor de plata pentru clienti si ca urmare a unei mai bune colectari a banilor din piata.

In ceea ce priveste stocurile, cresterea lor cu peste 25% in 2016 a fost generata de politica de protectie fata de fluctuatiile preturilor materiilor prime, strategie care, sprijinita si de cresterea vanzarilor, a contribuit la eficienta operationala inregistrata in 2016.

Investitii in 2016

Grupul Teraplast a realizat in 2016 investitii totale in valoare de peste 13,77 milioane lei. Aceste investitii au fost structurate in 5 categorii: echipamente, IT, SDV-uri, constructii si auto.

Evenimente semnificative in 2016

u In ianuarie Consiliul de Administratie a desemnat societatea de servicii financiare BT Securities sa reprezinte interesele Teraplast S.A. in procesul de rascumparare de pe piata de capital a unui numar de maxim 2.000.000 actiuni proprii. Adunarea Generala a Actionarilor Teraplast a aprobat, in sedinta din 7 decembrie 2015, rascumpararea de catre societate a propriilor actiuni.

u Consiliul de Administratie a aprobat in februarie un program de tip „stock option plan” prin care unui numar de angajati ai Grupului Teraplast li se vor distribui actiuni ale emitentului Teraplast SA (simbol TRP), ce urmeaza a fi rascumparate in cadrul procesului de rascumparare aprobat prin AGEA nr. 1/07.12.2015. Actiunile ce fac obiectul acestui „stock option plan” se vor acorda beneficiarilor cu titlu gratuit. Perioada minima dupa care beneficiarii „stock option plan” pot sa-si exercite optiunea de a primi actiuni gratuite nu poate fi mai mica de 1 (un) an de zile.

u Consiliul de Administratie a aprobat in februarie demararea a procesului de rascumparare de catre societate a propriilor actiuni cu respectarea si in conditiile aprobate prin Hotararea AGEA Nr. 1 din 7 decembrie 2015.

u Depozitarul Central a inregistrat, in februarie in registrul actionarilor societatii majorarea de capital social cu suma de 8.874.589 lei, prin emisiunea a 88.745.890 actiuni noi, cu valoarea nominala de 0,10 lei/actiune. In urma majorarii, capitalul social al Teraplast SA are valoarea de 37.762.177 lei, fiind impartit in 377.621.770 actiuni, cu valoarea nominala de 0,10 lei fiecare. Majorarea capitalului social s-a realizat in contul tuturor actionarilor inregistrati in registrul actionarilor societatii la data de 29 ianuarie 2016, carora li s-au alocat gratuit un numar de 30,72111455 actiuni noi la 100 actiuni detinute.

u Adunarea Generala a Actionarilor a aprobat in aprilie majorarea capitalului social cu suma de 18.881.089 lei, prin emisiunea a 188.810.890 actiuni noi, cu valoarea nominala de 0,10 lei/actiune. Majorarea capitalului social s-a realizat prin incorporarea rezervelor in suma de 18.881.089,00 lei, constituite din profitul net al anului 2015 si emisiunea a 188.810.890 actiuni noi, cu valoarea nominala de 0,10 lei/actiune. Actiunile nou emise nu au modificat procentele de detinere ale actionarilor si au fost distribuite gratuit tuturor actionarilor societatii inscrisi in Registrul Actionarilor la data de inregistrare 24 iunie 2016. Majorarea de capital s-a realizat pentru sustinerea activitatii curente a societatii. Fiecarui actionar inregistrat in Registrul Actionarilor la data de inregistrare i s-a alocat un numar de 50 actiuni noi la fiecare 100 actiuni detinute.

u Adunarea Generala a Actionarilor a decis de asemenea in aprilie acordarea de dividende in valoare totala de 7.930.057 lei, dividendul brut/actiune propus fiind de 0,021 lei;

u La finalul lunii mai s-a incheiat transferul activitatilor logistice ale Grupului Teraplast pe compania Teraplast Logistic, noua companie preluand toate activitatile aferente segmentului de logistica (depozitare si transport). Actionarii Teraplast Logistic sunt Teraplast cu 99% din capital si subsidiara TeraSteel. Externalizarea activitatilor de logistica se face in contextul in care Grupul Teraplast isi propune sa se concentreze pe activitatile de core business, iar cele conexe sa se deruleze prin entitati separate.

u In iunie Teraplast a demarat plata dividendelor din profitul aferent anului 2015, agentul de plata fiind Banca Transilvania.

u In iulie Depozitarul Central a operat in registrul actionarilor societatii majorarea de capital social cu suma de 18.881.089 lei, prin emisiunea a 188.810.890 actiuni noi, cu valoarea nominala de 0,10 lei/actiune. In urma majorarii, capitalul social al Teraplast SA are valoarea de 56.643.266 lei, fiind impartit in 566.432.660 actiuni, cu valoarea nominala de 0,10 lei fiecare. Majorarea capitalului social s-a realizat in contul tuturor actionarilor inregistrati in registrul actionarilor societatii la data de 24 iunie 2016, carora li s-au alocat gratuit un numar de 50 de actiuni noi la 100 actiuni detinute.

u In iulie Adunarea Generala a Actionarilor a ales compania KPMG Audit, ca auditor financiar al Teraplast si firma General Consulting MGI ca auditor intern.

u In august Teraplast a depus un proiect de investitii in valoare de 65,63 mil lei in vederea obtinerii unui ajutor de stat, conform Hotararii de Guvern nr. 807/2014. Proiectul nu a fost ales pentru finantare.

u In septembrie Consiliul de Administratie a decis infiintarea de catre Teraplast, in calitate de asociat unic, a unei societati cu raspundere limitata in Ungaria.

u Adunarea Generala a Actionarilor a ales in octombrie membrii Consiliului de Administratie, structura decisa de AGA fiind urmatoarea: Dorel Goia, Magda-Eugenia Palfi-Tirau, Teofil-Ovidiu Muresan, Razvan Stefan Lefter si Petru-Raul Ciurtin.

u In octombrie Consiliul de Administratie l-a ales pe domnul Dorel Goia in functia de Presedinte si a luat act de demisia domnului Teofil-Ovidiu Muresan din functia de Administrator. In contextul demisiei domnului Muresan, Consiliul de Administratie al Teraplast a hotarat numirea domnului Mircea Hotoleanu in functia de Administrator provizoriu, incepand cu data de 27 octombrie 2016 si pana la intrunirea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor.

u Compania Teraplast a finalizat in octombrie procesul de rascumparare a actiunilor proprii, derulat in conditiile aprobate prin Hotararea AGEA Nr. 1 din data de 7 decembrie 2015.

u In decembrie Adunarea Generala a Actionarilor l-a ales pe Mircea Hotoleanu in functia de Administrator, mandatul fiind valabil pana in octombrie 2017.

Evenimente ulterioare:

u Consiliul de Administratei al Teraplast a decis in ianuarie 2017 infiintarea unei companii in Serbia, scopul acestei actiuni fiind dezvoltarea prezentei Grupului Teraplast pe piata din Serbia.

u In ianuarie 2017 Mircea Hotoleanu a fost numit in functia de Director General al Teraplast.

u Subsidiara Plastsistem si-a schimbat denumirea in ianuarie 2017 si a devenit TeraSteel.

u In Februarie 2017 Cosmin Patroiu a fost numit Director General al TeraSteel.

***

Detalii Teraplast Grup:

Cu o traditie de 120 de ani, Grupul Teraplast este in prezent cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre cei mai importanti producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe sase linii de business: Instalatii & Amenajari, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate si Tamplarie termoizolanta.

Facilitatile de productie ale companiilor din Grup sunt localizate in Parcul Industrial Teraplast, dezvoltat pe o suprafata de peste 200.000 mp, in extravilanul municipiului Bistrita. In perioada 2007-2014 Grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei in dezvoltarea si modernizarea capacitatilor de productie, dar si in extinderea portofoliului de produse.

Incepand din 2 iulie 2008 cea mai mare companie din Grup - Teraplast este listata la Bursa de Valori Bucuresti, sub simbolul TRP. Simbolul TRP face parte din urmatorii indici ai Bursei de Valori Bucuresti: BET-BK, BET-XT, BET-XT-TR si BETPlus.

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati Departamentul de Comunicare al Teraplast: Anca Rif - Manager Comunicare & Relatia cu investitorii, tel: +40-752-101.639, Email: anca.rif@teraplast.ro



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.