RAPORT CURENT
conform Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006
Data raportului: 22.02.2017
Denumirea entitatii emitente: TRANSILVANIA LEASING SI CREDIT IFN SA
Sediul social: Brasov, B-dul Eroilor nr 3A, mezanin, cod postal 500007
Numarul de telefon/fax: 0268-315172 / 0268-319455
Codul unic de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului: J08/1457/1997
C.U.I: 9845734
Capital social subscris si varsat: 51.569.000 lei
Piata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: BVB /AeRO /(simbol TSLA)
Eveniment important de raportat:
Convocarea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Transilvania Leasing si Credit IFN SA pentru data de 30 martie 2017
Consiliul de administratie al Transilvania Leasing si Credit IFN SA, informeaza actionarii privind convocarea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor pentru data de 30 martie 2017.
Ordinea de zi si conditiile de participare si exercitare a drepturilor actionarilor sunt prezentate in cadrul convocatorului anexat.
Presedinte Consiliu de Administratie
Dr. ec. Iulian STAN
CONVOCATOR
Consiliul de Administratie al Transilvania Leasing si Credit IFN S.A., cu sediul in Brasov, B-dul Eroilor nr. 3A, mezanin, inregistrata la O.R.C. sub nr. J08/1457/1997, avand codul de identificare fiscala RO9845734, intrunit in sedinta din 21 februarie 2017, convoaca Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor, la data de 30 martie 2017, ora 11:00, la sediul societatii.
Convocarea se efectueaza in conformitate cu prevederile legale incidente - L31/1990 republicata, L297/2004 si Regulamentul CNVM nr. 1/2006, cu toate modificarile si completarile ulterioare si cu dispozitiile actului constitutiv al societatii.
Capitalul social este format din 515.690.000 actiuni nominative, fiecare actiune dand dreptul la un vot in cadrul adunarii generale ordinare.
La adunarea generala ordinara sunt indreptatiti sa participe si sa voteze, toti actionarii inregistrati in registrul actionarilor la sfarsitul zilei de 15.03.2017, stabilita ca data de referinta.
Adunarea generala Ordinara va avea urmatoarea Ordine de zi:
1. Discutarea si aprobarea situatiilor financiare anuale, respectiv bilantul contabil, contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului propriu, situatia fluxurilor de trezorerie, date informative, situatia activelor imobilizate si notelor explicative la situatiile financiare anuale, intocmite pentru exercitiul financiar 2016 pe baza rapoartelor prezentate de catre Consiliul de administratie si Auditorul financiar;
2. Aprobarea repartizarii pe destinatii a profitului net realizat in exercitiul financiar 2016; fixarea dividendului brut pe actiune si a termenului de plata, conform propunerii Consiliului de administratie;
3. Analiza indeplinirii indicatorilor si obiectivelor de performanta aprobate pentru exercitiul financiar 2016; aprobarea remuneratiilor variabile in baza contractelor de administrare si de mandat;
4. Aprobarea descarcarii de gestiune a administratorilor pentru activitatea desfasurata in exercitiul financiar 2016;
5. Aprobarea indicatorilor si obiectivelor de performanta pentru exercitiul financiar 2017;
6. Alegerea auditorului financiar, stabilirea duratei contractului de audit financiar si a remuneratiei acestuia;
7. Stabilirea datei de 12.05.2017 ca data de inregistrare pentru identificarea actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararii adunarii generale a actionarilor, conform art. 238 din Legea nr.297/2004;
8. Stabilirea datei de 11.05.2017 ca ex-date, conform art. 129^2 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006;
9. Stabilirea datei de 31.05.2017 ca data platii, conform art. 129^2 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006;
10. Imputernicirea doamnei consilier juridic Martini Izabela pentru efectuarea formalitatilor de inregistrare si publicare a hotararilor A.G.O.A.
Data limita pentru depunerea ofertelor tehnice si financiare de audit financiar este 14.03.2017.
In termen de cel mult 15 zile de la data publicarii Convocatorului in Monitorul Oficial, actionarii reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social au dreptul:
a) de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunarii generale, cu conditia ca fiecare punct sa fie insotit de o justificare sau de un proiect de hotarare propus spre adoptare de adunarea generala;
b) de a prezenta proiecte de hotarare pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunarii generale.
Fiecare actionar are dreptul sa adreseze intrebari, in scris, privind punctele de pe ordinea de zi a adunarii generale, pana cel tarziu la data de 24 martie 2017, acestea putand fi transmise, la sediul societatii, cu mentiunea “Pentru Adunarea generala ordinara a actionarilor din data de 30 martie 2017”. Societatea poate raspunde prin postarea informatiei pertinente pe website-ul societatii - www.transilvanialeasingsicredit.ro - in format intrebare-raspuns.
Pentru identificarea si dovedirea calitatii de actionar a persoanelor care transmit propuneri sau care adreseaza intrebari, acestea vor anexa documentele care atesta identitatea (copie conform cu originalul a actului de identitate a actionarului persoana fizica/a reprezentantului legal al actionarului persoana juridica si certificat constatator eliberat de registrul comertului care atesta calitatea de reprezentant legal) respectiv calitatea de actionar la data solicitarii (extras de cont emis de Depozitarul central sau, dupa caz, de catre participantii definiti de art. 168 alin.(1) lit. b) din L 297/2004, care furnizeaza servicii de custodie).
Textul integral al documentelor si materialele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi se pot consulta pe website-ul societatii - www.transilvanialeasingsicredit.ro , incepand cu data de 23.02.2017, sau pot fi obtinute de la sediul societatii, in zilele lucratoare intre orele 8:00-14:00.
Actionarii inregistrati la data de referinta pot participa la adunarea generala direct sau pot fi reprezentati de catre alte persoane, in baza unei imputerniciri speciale sau generale, conform legii, sau pot vota prin corespondenta.
Inainte de desfasurarea adunarii generale, actionarii au posibilitatea de a vota prin corespondenta, , prin utilizarea formularului de buletin de vot prin corespondenta.
Formularele de imputerniciri speciale si formularele de buletin de vot prin corespondenta se pot obtine incepand cu data de 27.02.2017, de la sediul societatii sau se pot descarca de pe website-ul societatii - www.transilvanialeasingsicredit.ro.
Imputernicirea generala acordata de actionar, in calitate de client, unui intermediar sau avocat, este valabila pentru o perioada care nu va depasi 3 ani, permitand reprezentantului sau a vota in toate aspectele aflate in dezbatrea adunarilor generale.
Dupa completarea si semnarea acestora sau dupa emiterea unei imputerniciri generale, un exemplar original al imputernicirii speciale sau generale /al formularului de vot prin corespondenta va trebui sa parvina societatii, la sediul acesteia, pana la data de 28.03.2017 inclusiv, sub sanctiunea pierderii exercitiului dreptului de vot prin reprezentant/prin corespondenta in adunarea generala, conform legii.
Imputernicirile speciale sau generale / formularele de vot prin corespondenta vor fi insotite de o copie conform cu originalul a actului de identitate a actionarului persoana fizica/a reprezentantului legal al actionarului persoana juridica si certificat constatator eliberat de registrul comertului care atesta calitatea de reprezentant legal si vor fi transmise la sediul societatii, in plic inchis, cu mentiunea: “Pentru Adunarea generala ordinara a actionarilor din data de 30 martie 2017”.
Pentru actionarii care beneficiaza de servicii de custodie, imputernicirile speciale / formularele de vot prin corespondenta date de actionari unor institutii de credit care presteaza servicii de custodie vor fi valabile fara alte documente suplimentare referitoare la actionari daca sunt insotite de o declaratie pe propria raspundere data de institutia de credit, din care sa reiasa ca: institutia de credit presteaza servicii de custodie pentru respectivul actionar; instructiunile din imputernicirea speciala / formularul de vot prin corespondenta sunt identice cu cele primite de institutia de credit de la actionar si procura speciala / formularul de vot prin corespondenta este semnat de actionar.
In situatia neindeplinirii conditiilor de validitate la prima convocare, Adunarea generala va fi convocata pentru data de 31 martie 2017, cu mentinerea ordinii de zi, a orei si a locului de desfasurare a lucrarilor acesteia.
Presedinte Consiliu de Administratie,
Iulian STAN