vineri | 19 aprilie, 2024 |
Starea pietei: DESCHISA

Evenimente


25 de ani de istorie la Bursa de Valori Bucuresti

20.11.2020

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) celebreaza in acest an 25 de ani de la redeschidere. Institutia bursei de valori a fost restabilita în anul 1995, iar pe 20 noiembrie au fost realizate primele tranzactii. In prima sedinta au fost realizate 45 de tranzactii, cu volum total de 905 actiuni care au apartinut unui numar de 6 companii listate. Un sfert de secol mai târziu, bursa româneasca este transformata fundamental. In prezent, la BVB sunt 352 de companii listate pe segmentul principal si Sistemul Multilateral de Tranzactionare (SMT) si se tranzactioneaza zilnic, in medie, peste 42 milioane de actiuni.

Pentru a marca cei 25 de ani de bursa moderna, BVB va invita in saptamana 16 – 20 noiembrie, de luni pana vineri, de la ora 10:00, la o serie de evenimente. Astfel, intre 16 si 19 noiembrie vor avea loc o serie de webinarii zilnice, iar pe 20 noiembrie este programata o conferinta de presa. In cadrul acestor evenimente vor participa, în calitate de speakeri, principalii actori din piata: investitori, emitenti, brokeri, autoritati, alaturi de reprezentanti ai BVB. Discutam despre cum a evoluat piata de capital locala, unde putem fi peste urmatorii 25 de ani si ce pasi trebuie parcursi in acest sens. Evenimentele vor fi transmise live pe canalul de YouTube si Facebook al BVB.

 

Vineri, 20 noiembrie, ora 10:00, LIVE pe Facebook & YouTube

25 de ani de istorie la Bursa de Valori Bucuresti

10:00 – 10:02 – Welcome speech Radu Hanga, Presedinte BVB

10:02 – Clopotelul BVB suna pentru 25 de ani de bursa moderna

  • 10:05 – 10:15 – Speech Cosmin Marinescu, Consilier Prezidential, Mesajul Excelentei sale Presedintele Romaniei Klaus Iohannis 
  • 10:15 – 10:25 – Speech Florin Citu, Ministrul Finantelor Publice
  • 10:25 – 10:35 – Speech Radu Hanga, Presedinte BVB
  • 10:35 – 10:45 –  Speech Valentin Ionescu, director al Directiei de Strategie si Stabilitate Financiara a Autoritatii de Supraveghere Financiara
  • 10:45 – 10:55 – Speech Cristian Popa, CFA, Membru CA al Banca Nationala a Romaniei
  • 10:55 – 11:05 – Speech Mark Davis, Director Regional pentru Romania si Bulgaria, BERD
  • 11:05 – 11:15 – Speech Cristian Nacu, Senior Country Officer, International Finance Corporation
  • 11:15 – 11:25 – Speech Silvia Buicanescu, CEO Depozitarul Central
  • 11:25 – 11:35 –  Closing Speech, Adrian Tanase, CEO BVB