vineri | 29 martie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Comunicate de presa


Bursa de Valori Bucuresti si Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii vor colabora pentru promovarea pietei de capital ca sursa de finantare in randul antreprenorilor din sectorul IT

07.04.2021

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii (ANIS) au semnat un protocol de colaborare pentru promovarea oportunitatilor de finantare prin piata de capital pentru companiile romanesti de IT.

  • Radu Hanga, Presedinte, Bursa de Valori Bucuresti:
    • „Bursa de Valori Bucuresti reprezinta principalul canal de finantare pentru antreprenorii romani, obiectivul nostru este sa sustinem dezvoltarea companiilor locale. Sectorul IT este esential pentru economia Romaniei, fiind un sector care a avut o dinamica extraordinara in ultimii ani si pe care ni-l dorim tot mai bine reprezentat la bursa. Ne dorim ca investitorii nostri sa poata accesa cat mai multe companii din zona de tehnologie prin intermediul platformei Bursei de Valori Bucuresti, iar parteneriatul cu ANIS este un pas foarte important in aceasta directie.”
  • Gabriela Mechea, Director Executiv, ANIS:
    • „Ne bucuram ca anuntam acest parteneriat in cadrul industriei IT, un sector economic extrem de dinamic si cu un rol important in dezvoltarea Romaniei, asa cum s-a observat si in aceasta criza pandemica globala. ANIS si BVB sprijina, astfel, companiile tech locale in vederea atragerii de capital necesar cresterii atat a propriilor organizatii, cat si a economiei digitale romanesti.”
  • Adrian Tanase, Director General, Bursa de Valori Bucuresti:
    • „Evolutia bursei din ultimii ani s-a remarcat printr-un interes foarte ridicat al investitorilor pentru companii cu potential de crestere, cele din sectorul IT fiind printre cele mai atractive. Ne dorim ca prin parteneriatul cu ANIS sa identificam acei antreprenori si acele companii care sa poata utiliza acest capital disponibil la parametri optimi, contribuind, astfel, la dezvoltarea generala a mediului de afaceri din Romania.”

 

Sectorul IT local a cunoscut o crestere spectaculoasa in ultimul deceniu si, in acest interval, companii pornite din Romania au devenit povesti de succes la nivel global. Bursa de Valori Bucuresti considera ca potentialul de dezvoltare este mult mai ridicat, iar piata locala de capital poate fi o rampa de lansare pentru multi alti antreprenori, prin oportunitatile de atragere de capital, dar si prin cresterea vizibilitatii companiilor lor.  

In cadrul parteneriatului agreat, Bursa de Valori Bucuresti si ANIS iti propun organizarea unor evenimente si prezentari pentru membrii ANIS despre piata de capital si posibilitatile de dezvoltare prin utilizarea instrumentelor specifice disponibile prin platformele Bursei de Valori Bucuresti. In egala masura, ANIS se va implica in promovarea proiectului Made in Romania al Bursei de Valori Bucuresti, proiect care are drept obiectiv conectarea antreprenorilor si a finantatorilor din Romania pe o singura platforma, dar si identificarea celor mai promitatoare companii locale.

Parteneriatul dintre BVB si ANIS reprezinta inca o etapa importanta pentru dezvoltarea pietei de capital din Romania, dar si a mediului antreprenorial prin eficientizarea accesului companiilor la multiple surse de finantare si facilitarea accesului acestora la listarea la bursa.

 

Despre BVB
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) administreaza piete de actiuni, obligatiuni si alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme multilaterale de tranzactionare si furnizeaza o gama variata de servicii participantilor la pietele financiare.
Bursa de Valori Bucuresti este o societate listata pe propria piata din 2010. Furnizorul global de indici FTSE Russell a anuntat, in septembrie 2019, promovarea pietei de capital din Romania la statutul de Piata Emergenta Secundara.
Din 21 septembrie 2020, Romania este inclusa propriu-zis in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente.
Pentru mai multe informatii despre Bursa de Valori Bucuresti, vizitati www.bvb.ro .

 

Despre ANIS
23 ani de activitate in Romania
. Infiintata in anul 1998, ANIS reprezinta interesele companiilor IT romanesti si sprijina dezvoltarea industriei locale de software si servicii, cresterea atat a companiilor implicate in proiecte de externalizare, cat si a celor care genereaza proprietate intelectuala, prin crearea de produse.
Peste 140 de membri. In cadrul ANIS sunt reunite atat companii mici, cat si multinationale, firme cu capital romanesc sau strain, cu sedii in toate marile centre IT din tara, ceea ce asigura asociatiei reprezentativitate la nivel national.
Peste 46.000 de angajati. Membrii ANIS genereaza un numar semnificativ de locuri de munca inalt calificata in societate.
Peste 3,4 miliarde de euro cifra de afaceri. Veniturile anuale cumulate ale membrilor plaseaza ANIS in zona actorilor cheie in ceea ce priveste amprenta economica pe plan local.
Pentru mai multe informatii, accesati pagina Asociatiei - www.anis.ro .

 

 

Pentru informatii suplimentare:

Bursa de Valori Bucuresti

ANIS

Remus Danila

office@anis.ro 

IR & PR Officer

 

remus.danila@bvb.ro