joi | 25 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. - BRD

Raport trim 3 2022

Data Publicare: 04.11.2022 7:57:18

Cod IRIS: 4FD5E

REZULTATELE GRUPULUI BRD LA FINALUL PRIMELOR 9 LUNI ALE ANULUI 2022:

ACTIVITATE DE CREDITARE PUTERNICA IN SPRIJINUL ECONOMIEI ROMANESTI   

 

Comunicat de presa

Bucuresti, 4 noiembrie 2022

Evolutia principalelor tendinte comerciale si indicatori financiari ai BRD Groupe Societe Generale la 30 septembrie 2022, la nivel consolidat, in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS):

-       Activitate de creditare intensa,  pe toate segmentele

Ø  productia de credite noi pentru locuinte a continuat sa inregistreze o crestere de doua cifre (+21% fata de perioada similara a anului trecut), in timp ce creditele pentru consum reflecta incetinirea pietei

Ø  creditarea companiilor prezinta o performanta remarcabila (+30,9% fata de 30 septembrie 2021), construita atat pe activitatea excelenta pe segmentul IMM (+49,5% fata 30 septembrie 2021), cat si pe o crestere accelerata a creditelor acordate companiilor mari (+22,4% fata de 30 septembrie 2021)

Ø  programele guvernamentale au sprijinit dinamica creditarii cu imprumuturi in valoare de 1,4 miliarde lei aprobate in primul semestru al anului 2022 (programul IMM Invest s-a incheiat in luna iunie 2022)

Ø  activitatea de leasing s-a mentinut la un nivel ridicat, marcand o crestere cu 12% a portofoliului fata de aceeasi perioada a anului trecut

Aceste aspecte au condus la o crestere de 11,5% a stocului creditelor la sfarsitul lunii septembrie 2022 fata de aceeasi perioada a anului precedent.

-       Livrarea unor noi produse cu valoare adaugata ridicata, repere importante ale parcursului digital

Ø  fluxul 100% online pentru emiterea cardurilor de credit, accesibil acum pe site-ul www.brd.ro si prin intermediul You BRD

Ø  serviciul de plati instant disponibil acum pentru clientii persoane fizice, 24/7, prin intermediul You BRD

-       Performanta solida pe toate categoriile de venituri

Ø  continuarea tendintei crescatoare a veniturilor nete din dobanzi (+12,2% in dinamica anuala), bazata atat pe un efect pozitiv de volum, cat si pe rate mai mari ale dobanzilor, concomitent cu cresterea semnificativa a remunerarii depozitelor atrase, in beneficiul clientilor nostri

Ø  intr-un mediu economic marcat de inflatie, cheltuielile operationale au inregistrat o crestere temperata, datorita unei discipline riguroase in materie de cheltuieli (+5% in dinamica anuala, excluzand contributiile la Fondurile de Rezolutie si de Garantare a Depozitelor).

Ø  indicatorii de risc de credit au ramas la niveluri sanatoase (rata creditelor neperformante de 2,6%, rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante de 78% la sfarsitul lunii septembrie 2022)

Ø  rezultat net de 1.016 milioane RON (+10,3% fata de noua luni 2021); ROE aproape de 17% in primele noua luni ale anului 2022

“In primele noua luni ale anului 2022, BRD a inregistrat o performanta solida la nivelul tuturor liniilor de  activitate, in ciuda unui context economic plin de provocari.

Avantul creditarii s-a mentinut la un nivel ridicat. Creditarea persoanelor fizice cu imprumuturi pentru locuinte a progresat in continuare, productia noua fiind cu 21% mai mare. Cota de piata pe creditele de consum a ramas rezilienta in conditiile unei incetiniri a pietei, dupa anul-record 2021. Creditarea companiilor a avut o performanta remarcabila (+31% fata de aceeasi perioada a anului trecut), sustinuta de ambii sai piloni, cu o crestere extraordinara a creditarii atat pe segmentul IMM-urilor, cat si pe cel al companiilor mari. BRD s-a implicat activ in programele guvernamentale de sprijinire a economiei, cu credite aprobate in valoare de 1,4 miliarde RON in primul semestru al anului 2022 (programul IMM Invest nu a mai fost operational dupa finalul lunii iunie). Sprijinirea economiei va continua in cadrul noului program IMM Invest Plus, care a inceput in luna octombrie 2022.

Ghidati in permanenta de dorinta de a imbunatati experienta clientilor nostri, ne-am diversificat oferta digitala, facand posibil accesul la emiterea 100% online a cardurilor de credit, precum si la platile instant.

BRD a initiat Climate Change Summit, primul summit din Romania dedicat schimbarilor climatice, un forum de referinta la nivelul Europei Centrale si de Est, care a adus in jurul aceleiasi mese lideri si experti pentru a discuta solutii pentru un viitor sustenabil si a crea avantul necesar pentru a face parte din aceasta transformare. Evenimentul a avut o audienta de aproape 1 milion de persoane, prin intermediul tuturor canalelor.

Bazandu-se pe o activitate comerciala dinamica si ampla, BRD a realizat, la finalul primelor noua luni ale acestui an, o performanta financiara solida. Venitul net bancar a crescut pe fondul unor volume mai mari si unor dobanzi de piata in crestere, incorporand, in acelasi timp, remunerarea semnificativ crescuta a depozitelor clientilor nostri. In ciuda unei importante presiuni inflationiste, cresterea cheltuielilor operationale a fost temperata printr-o disciplina riguroasa a cheltuielilor. Costul riscului  a fost tinut sub control, confirmand calitatea si sanatatea portofoliului. Prin urmare, BRD a obtinut o rentabilitate a capitalurilor proprii ridicata, la un nivel apropiat de 17%.

BRD isi reafirma angajamentul de a fi un partener de incredere, pe termen lung, pentru clientii sai si economia romaneasca, deosebit de necesar intr-un context caracterizat de incertitudini“, a spus Francois Bloch, CEO, BRD Groupe Societe Generale.

Avant comercial puternic pe toate liniile de  activitate

Soldul creditelor nete ale Grupului BRD, inclusiv creantele din leasing, au crescut cu 11,5% in dinamica anuala, la 30 septembrie 2022. Pe segmentul retail, cresterea de 3,2% a fost sustinuta atat de segmentul persoane fizice, cat si de cel al clientilor companii mici. Creditele pentru locuinte au ramas principalul motor, cu o crestere consistenta, de 21% in dinamica anuala, a productiei noi in primele noua luni ale anului, in timp ce creditarea pentru consum a fost rezilienta, asa cum o reflecta cota de piata cvasi-stabila in contextul unei piete care incetineste. Finantarile acordate companiilor au inregistrat o performanta notabila (+30,9% fata de 30 septembrie 2021) determinata atat de activitatea impresionanta pe segmentul IMM-urilor (+49,5% fata de 30 septembrie 2021), cu credite in valoare de 1,4 miliarde RON aprobate in cadrul programului IMM Invest, care a fost operational pana la sfarsitul lunii iunie 2022) si o crestere solida a creditelor acordate companiilor mari (+22,4% fata de 30 septembrie 2021). Activitatea de leasing a inregistrat, de asemenea, o crestere importanta, +12,2% fata de 30 septembrie 2021.

Depozitele clientilor au atins 55,2 miliarde RON la finalul lunii septembrie 2022, in crestere cu 2,5% fata de perioada similara a anului 2021, intr-o piata tensionata din punct de vedere al lichiditatii. Avansul depozitelor retail a provenit in special din intrarile in crestere in conturile la vedere in valuta ale clientilor persoane fizice si in depozitele la termen in lei, in contextul unor rate de dobanda majorate. Depozitele marilor clienti corporativi au crescut cu 6% fata de 30 septembrie 2021, in conditiile unui avans solid al depozitelor in lei.

BRD a fost participant activ (cu o cota medie de piata de 40%) la distribuirea celor trei emisiuni de obligatiuni guvernamentale Fidelis, destinate investitorilor de retail, care au avut loc in primele noua luni ale anului 2022, o valoare de 1,8 miliarde RON fiind subscrisa prin intermediul retelei bancii.

BRD a facut pasi importanti inainte catre un parcurs complet digitalizat pentru clienti prin fluxul 100% online de emitere a cardurilor de credit, accesibil pe site-ul BRD si prin intermediul aplicatiei online banking You BRD, precum si prin serviciul de plati instant oferit clientilor persoane fizice in You BRD. Adopatia digitala a crescut in continuare, asa cum arata numarul semnificativ mai mare de utilizatori ai aplicatiei de mobil You BRD, care, la data de 30 septembrie 2022, se apropia de 1 milion.

Consolidarea tendintei de crestere a veniturilor

Reflectand dinamismul activitatii comerciale, venitul net bancar al Grupului BRD se ridica la 2.541 milioane RON, in crestere cu 9,8% in dinamica anuala. Cresterea de 12,2%, fata de perioada similara a anului trecut, a veniturilor nete din dobanzi se datoreaza avansului solid al volumelor, precum si ratelor dobanzilor in crestere. Evolutia inglobeaza si efectul cheltuielilor in crestere cu dobanzile pentru resursele atrase, in conditiile in care si clientii retail, si cei non-retail au beneficiat de o remunerare superioara a depozitelor. Veniturile nete din comisioane au inregistrat un avans de 1,9% in dinamica anuala, consecinta a unui volum mai mare de operatiuni cu carduri si a vanzarilor in crestere de produse de asigurare, contrabalansat partial de venituri mai mici din servicii de e-banking, data fiind migrarea clientilor retail la noua aplicatie de mobile banking gratuita, You BRD. Celelalte venituri au marcat si ele cresteri solide (+13,4% fata de perioada similara a anului trecut) datorita cresterii consistente a activitatilor de tranzactionare si de vanzari pe toate categoriile de produse.

Cheltuielile operationale au totalizat 1.276 milioane RON in primele noua luni ale anului 2022 (fata de 1.198 milioane RON in primele noua luni ale anului 2021), in crestere cu 5% in dinamica anuala, excluzand contributiile platite la Fondurile de Garantare a Depozitelor si de Rezolutie (69,2 milioane RON vs 49,4 milioane RON in 2021). Disciplina cheltuielilor a ramas riguroasa. Sub presiunea inflatiei si in conditiile unei piete a muncii in continuare tensionata, cheltuielile cu personalul s-au majorat cu 5,2% fata de 30 septembrie 2021, in urma cresterilor salariale si a modificarilor la nivelul altor beneficii (in special tichetele de masa), majorare partial echilibrata de tendinta descrescatoare a numarului angajatilor, in conditiile optimizarii amprentei teritoriale a retelei de unitati. Alte costuri au crescut cu 4,9% fata de perioada similara a anului trecut din cauza cheltuielilor mai mari cu unele servicii externalizate si IT&C.

Per total, Grupul BRD a inregistrat o crestere a venitului operational brut de 13,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Ca urmare, raportul cost/venit s-a imbunatatit cu 2,2 puncte procentuale, pana la 47,5% pe primele noua luni ale anului 2022, in scadere de la 49,6%, nivel inregistrat in perioada similara a anului precedent (daca excludem contributiile cumulate la Fondurile de Garantare a Depozitelor si de Rezolutie).

In ceea ce priveste indicatorii de risc de credit, nivelurile acestora reflecta calitatea foarte buna a portofoliului de credite. Rata creditelor neperformante a ramas la nivelul minim record de 2,6% (fata de 3,2% la sfarsitul lunii septembrie 2021), iar gradul de acoperire cu provizioane a continuat sa creasca pana la 78% (fata de 75% la finalul lunii septembrie 2021). In primele noua luni din 2022, costul net al riscului a inregistrat o cheltuiala neta cu provizioanele de 37 milioane RON (in raport cu o reluare in venituri de 42 milioane RON in primele noua luni din 2021), determinata de constituiri aferente portofoliului performant ca urmare a tendintelor macro-economice, in timp ce portofoliul neperformant a fost o sursa de recuperari constante in decursul anului.

Avand in vedere toate elementele de mai sus, profitul net al Grupului BRD s-a ridicat la 1.016 milioane RON (fata de 920 milioane RON in primele 9 luni ale anului 2021), mai mare cu 10,3% in dinamica anuala, conducand la o rentabilitate a capitalurilor proprii de aproape 17%, in comparatie cu nivelul de 13% obtinut in aceeasi perioada a anului trecut.

La 30 septembrie 2022, rata de adecvare a capitalului BRD a fost de 22%.

Rezultatele financiare ale BRD aferente celor noua luni incheiate la 30 septembrie 2022 sunt disponibile pentru public si investitori pe site-ul web al bancii, www.brd.ro, incepand cu ora 09:00. Copii ale documentelor vor putea fi obtinute, la cerere, gratuit, la sediul central al BRD - Groupe Societe Generale, situat in Bulevardul Ion Mihalache nr. 1-7, sector 1, Bucuresti.

Nota: Daca nu se mentioneaza altfel, toate variatiile sunt in comparatie cu primele noua luni ale anului 2021 (pentru elementele aferente contului de profit si pierdere) sau cu finalul lunii septembrie 2021 (pentru elementele de bilant, rata NPL, rata de acoperire cu provizioane si rata de adecvare a capitalului, la nivelul bancii).

BRD - Groupe Societe Generale opereaza o retea de 470 de unitati. Activele totale ale bancii au atins, la finalul lunii septembrie 2022, 69 miliarde lei.

BRD face parte din grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 117.000 de angajati in 66 de tari si 25 de milioane de clienti in intreaga lume, in trei activitati-cheie:

•               Retail banking in Franta

•               Retail banking international, Asigurari si Servicii Financiare

•               Global banking si Solutii pentru Investitori

               

www.brd.ro; facebook           Contact media: Traian Traicu_021 301 61 50_traian.traicu@brd.ro

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.