miercuri | 24 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. - TGN

Prefata Carta Alba a administrarii TRANSGAZ in perioada 2017 - 2021

Data Publicare: 03.08.2022 18:52:54

Cod IRIS: 56CD0

SNTGN Transgaz SA, companie listata la Bursa de Valori Bucuresti de peste 14 ani, aplica in mod corect si transparent cele mai bune practici in ceea ce priveste administrarea companiilor tranzactionate public privind guvernanta corporativa si managementul profesionist, performanta manageriala a companiei fiind analizata si evaluata an de an prin prisma indeplinirii indicatorilor cheie de performanta financiari si nefinanciari aprobati de Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor (AGOA) si cuprinsi in contractele de mandat ale administratorilor neexecutivi si executivi.

 

Intrucat eficienta si competitivitatea unui operator economic depind de performanta managementului acestuia si de corecta implementare a mecanismelor de buna guvernare corporativa, in baza prevederilor OUG nr. 109/2011, la Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA a fost implementat managementul privat, incepand cu luna mai 2013.

 

Cum activele statului pot si trebuie sa fie la fel de eficiente ca activele administrate privat, ele trebuie sa beneficieze de management competent si profesionist, pentru a putea astfel crea plus valoare pentru economia Romaniei, pentru a creste eficienta economica, pentru a spori valorea de piata, elimina risipa si coruptia si blocajele economico-financiare si pentru a optimiza performantele. Transgaz a fost printre pionierii unei noi etape de dezvoltare in economia nationala, fiind o companie deschizatoare de drumuri in procesul de implementare a managementului privat profesionist.

 

In acest context, prin prisma necesitatii asigurarii securitatii energetice a tarii prin dezvoltarea unor mega proiecte orientate pentru facilitarea transportului noilor resurse de gaze naturale descoperite in Marea Neagra, in acelasi timp cu mentinerea la nivel minim al costului activitatii de transport gaze naturale, compania a intrat sub management privat profesionist intr-un moment crucial al istoriei sale.

 

In contextul in care, 58.5097% din actiunile Transgaz sunt detinute de Statul Roman prin Secretariatul General al Guvernului,  iar 41.4903% de catre alti actionari (free-float), sistemul de guvernanta corporativa din cadrul companiei este bine structurat, performant si permite implementarea politicilor de conformitate, dezvoltarea procedurilor interne privind activitatea, transparenta si integritatea, asigurarea unui management eficient al riscurilor, resurselor angajate in realizarea obiectivelor strategice asumate privind eficientizarea operationala, optimizarea proceselor tehnologice si dezvoltarea durabila a societatii.

Activitatea administratorilor neexecutivi si cea a administratorului executiv (director general) pentru fiecare exercitiu financiar, este evaluata an de an si aprobata de actionarii companiei, prin prisma indeplinirii indicatorilor cheie de performanta si a obiectivelor strategice stabilite in conformitate cu prevederile OUG 109/2011. Pentru fiecare an in parte, in Raportul Comitetului de Nominalizare si Remunerare, postat pe site-ul companiei, se regasesc in mod transparent informatiile detaliate privind indeplinirea Indicatorilor Cheie de Performanta (Key Performance Indicators) financiari si nefinanciari, precum si valoarea bonusului cuvenit in raport cu modul de calcul al acestuia aprobat de intregul actionariat al companiei.

 

Conform situatiilor financiare anuale, aprobate de actionarii companiei, in perioada mandatului 2017-2021, veniturile din exploatare ale companiei realizate sunt mai mari decat cele asumate prin Planul de administrare pentru perioada 2017-2021, cu 7%, respectiv cu 495 milioane lei. Prin efortul managementului in gestionarea si reducerea cheltuielilor companiei, cheltuielile efectuate  in perioada 2017-2021 au fost reduse cu 8%, respectiv cu 507 milioane lei fata de nivelul asumat prin Planul de administrare pentru aceeasi perioada. Acest aspect a condus la obtinerea in perioada 2017-2021 a unui profit brut mai mare cu 111% (1.133 milioane lei) si a unui profit net mai mare cu 109% (934 milioane lei) fata de nivelul asumat in Planul de administrare pentru anii 2017 -2021.

 

Important de subliniat este faptul ca, managementul Transgaz a reusit obtinerea acestor rezultate remarcabile, in detrimentul constrangerilor contextului in care compania functioneaza si isi desfasoara activitatea. Performantele obtinute de catre companie sunt rezultatul administrarii responsabile a societatii in consens cu dezideratele actionarilor, rezultatul implementarii de catre directorul general, domnul Ion Sterian, in mod eficace, a managementului general participativ, centrat pe obiective precum: redefinirea strategica a companiei, reproiectare manageriala, disciplina organizationala, executia responsabila si eficienta a atributiilor, masuri tehnico-operationale de interventie organizationala.

 

Managementul Transgaz, selectat in conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, si-a asumat un plan de investitii ambitios, estimat la 3,2 mld.Euro, pentru ca in urmatorii 10 ani, Sistemul National de Transport (SNT) gaze naturale, sa raspunda cerintelor Acordului Verde European de modernizare si adaptare a infrastructurii existente de transport gaze naturale pentru utilizarea hidrogenului si a altor gaze verzi in vederea decarbonizarii, dezvoltarea activitatii de cercetare privind posibilitatea acceptarii mix-ului de hidrogen in SNT si modalitati de introducere a acestuia in SNT.

 

Investitiile propuse vor avea ca rezultat asigurarea unui grad adecvat de interconectivitate cu tarile vecine; crearea unor rute de transport gaze naturale la nivel regional pentru transportul gazelor naturale provenite din diverse noi surse de aprovizionare; crearea infrastructurii necesare preluarii si transportului gazelor naturale din perimetrele off-shore din Marea Neagra in scopul valorificarii acestora pe piata romaneasca si pe alte piete din regiune; extinderea infrastructurii de transport gaze naturale pentru imbunatatirea aprovizionarii cu gaze naturale a unor zone deficitare; crearea pietei unice integrate la nivelul Uniunii Europene.

 

SNTGN Transgaz SA este angrenata in dezvoltarea mai multor proiecte de investitii strategice, constand in realizarea de gazoducte pentru transportul gazelor naturale, investitii care confirma anvergura regionala a companiei si rolul ei de prima multinationala romaneasca cu capital majoritar de stat.

 

Dupa cum este prezentat si in rapoartele companiei catre actionari, investitori si toate celelalte parti interesate, performantele managementului Transgaz, poarta amprenta investitiilor realizate, investitii de importanta strategica pentru cresterea securitatii energetice a Romaniei si a Uniunii Europene, dintre care mentionam:

 

-   Finalizarea proiectului BRUA faza 1, proiect de interes strategic pentru Romania si Europa, investitie bugetata la 479 milioane euro, din care 179,32 milioane euro grant de la Comisia Europeana si realizata cu 397 milioane euro, ceea ce inseamna o economie de 17%, respectiv 82 milioane euro. Acest proiect a fost finalizat in luna noiembrie 2020 si permite mediului de afaceri si comunitatilor locale accesul la gazele naturale necesare pentru dezvoltarea economica si pentru cresterea calitatii vietii locuitorilor, in conditii de predictibilitate, asigurand totodata capacitatea maxima disponibila utilizatorilor de retea de transport gaze naturale din Romania catre Ungaria si Bulgaria ; prin implementarea proiectului BRUA faza I, Transgaz a dus la indeplinire angajamentele asumate fata de Comisia Europeana;

-   Finalizarea gazoductului Ungheni-Chisinau (120 km) cu o luna mai repede decat era prevazut in contractul de privatizare a VESTMOLDTRANSGAZ;

-   Realizarea si punerea in functiune in ultimii 3 ani, intr-un context socio-politic si economic complex si dificil, agravat si de necesitatea gestionarii impactului negativ al pandemiei provocate de virusul SARS-CoV-2, a aprox.1.000 km de conducta de transport gaze naturale in conditiile in care media km construiti si pusi in functiune in ultimii 20 ani este de 130 km;

-   Finalizarea proiectului "Dezvoltari ale SNT in zona de Nord–Est a Romaniei in scopul imbunatatirii aprovizionarii cu gaze naturale a zonei, precum si a asigurarii capacitatilor de transport spre Republica Moldova";

-   Finalizarea proiectului "Noi dezvoltari ale SNT in scopul preluarii gazelor de la Tarmul Marii Negre (Vadu -T1");

-   Inlocuirea Statiei de masurare gaze SMG Isaccea 1;

-   Finalizarea proiectului "Interconectarea SNT cu sistemul de transport international si reverse flow la Isaccea"- Etapa 2-Lucrari in NT Sendreni–instalatii electrice si automatizari;

-   Finalizarea proiectului consolidarea sistemului de transport in Romania, intre Onesti-Isaccea si inversarea fluxului la Isaccea-Faza 2 (interconectarea Sistemului National de Transport cu sistemul international si reverse flow la Isaccea)-Faza 2 modernizarea SCG Onesti si modernizarea SCG Silistea;

-   Alte lucrari de investitii cuprinse in programul de modernizare si dezvoltare, extindere a SNT.

SNTGN Transgaz SA contribuie activ la mentinerea securitatii energetice a Romaniei prin investitiile pe care le-a derulat si le deruleaza. Aceste investitii au permis cresterea nivelului de interconectare al tarii noastre cu tarile vecine, au permis dezvoltarea retelei de transport de gaze naturale, si, la fel de important, au permis dezvoltarea de proiecte regionale strategice, precum gazoductul Ungheni-Chisinau, dezvoltarea, consolidarea si diversificarea relatiilor de colaborare si cooperare nationale si internationale.

Caracterul strategic al investitiilor derulate de catre SNTGN Transgaz SA a fost apreciat de catre parteneri financiari institutionali, BERD, achizitionand un important pachet de actiuni din Vestmoldtransgaz, compania subsidiara a Transgaz care dezvolta in Republica Moldova gazoductul Ungheni-Chisinau. Astfel, increderea institutionala pe care investitorii o au in Transgaz, in managementul companiei, a crescut, iar capitalul de incredere al companiei s-a apreciat, deopotriva.

 

Dincolo de cifre, proiectele pe care Transgaz le dezvolta aduc plusvaloare si reprezinta investitii certe intr-un viitor sustenabil si conduc la cresterea gradului de incredere al stakeholderilor si actionarilor in capabilitatea si capacitatea administratorilor si managementului companiei de a dezvolta si implementa proiecte de investitii viabile pentru dezvoltarea durabila a infrastructurii de transport gaze naturale din tara noastra.

 

SNTGN Transgaz SA este o companie cu o structura financiara sanatoasa, ce indeplineste toate circumstantele pentru o dezvoltare ampla. Disponibilitatea resurselor financiare proprii si atrase joaca un rol important in dezvoltarea si implementarea a cat mai multe proiecte de investitii. SNTGN Transgaz SA se preocupa, prin eforturi sustinute, de obtinerea de asistenta financiara nerambursabila pentru finantarea proiectelor de investitii cu impact asupra modernizarii, retehnologizarii si dezvoltarii infrastructurii SNT, in vederea obtinerii unui mix de finantare care sa asigure cel mai redus cost in finantarea programului de dezvoltare.

 

In contextul in care, Transgaz este o companie listata la BVB, cu capital majoritar de stat dar si cu un puternic actionariat free -float, este deosebit de important ca actionariatul companiei sa nu fie dezinformat prin publicarea/difuzarea denaturata a unor informatii privind activitatea, performantele, remuneratia si declaratia de avere si interese a directorului general al Transgaz, domnul Ion Sterian, care prin excelenta, este un profesionist desavarsit, recunoscut in sectorul energetic din plan national si international, pentru performantele manageriale, investitionale, financiare si de business obtinute la conducerea companiei, Transgaz ocupand azi a  4 a pozitie in topul operatorilor de transport si sistem (OTS) din Europa, dupa numarul km de retea administrati (14.300 km). (sursa: https://entsog.eu).

 

Viziunea managementului companiei este ca, actionand in continuare cu profesionalism, printr-un management eficient, sa se concentreze asupra capacitatii de a face fata provocarilor si constrangerilor, asupra dezvoltarii si modernizarii infrastructurii nationale de transport gaze naturale, competitivitatii si valorificarii oportunitatilor existente si viitoare.

 

Avand in vedere prevederile Contractului Colectiv de Munca in vigoare la SNTGN TRANSGAZ SA, precum si cele ale Regulamentului Intern al SNTGN TRANSGAZ SA, potrivit carora “salariile angajatilor cu contract individual de munca si indemnizatiile directorilor executivi cu contract de mandat au caracter confidential, responsabilitatea pastrarii caracterului confidential al acestora revenind atat angajatorului cat si salariatilor”, in baza prevederilor Legii nr.176/2010 privind integritatea functiilor si demnitatilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare, SNTGN TRANSGAZ SA a solicitat Agentiei Nationale de Integritate anonimizarea tuturor veniturilor realizate la Transgaz de catre salariati si directorii executivi.

 

Astfel, incepand cu anul 2019, veniturile realizate la Transgaz de catre salariati si directorii executivi, cuprinse in Declaratiile de avere, au fost publicate anonimizat atat pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate, cat si pe site-ul Transgaz.

 

In scopul realizarii obiectivelor asumate in baza contractului de mandat incheiat, activitatea directorului general al Transgaz s-a desfasurat transparent, in consens cu legislatia incidenta sectorului de activitate, in interesul societatii si performantei acesteia, in mod profesionist, competent, urmarind continuu eficacitatea si performanta, cu buna credinta, loialitate si cu mandatul unui bun gospodar al patrimoniului statului si al celorlalti actionari, in spiritul celor mai bune practici de guvernanta corporativa, respectand standardele de etica si integritate.

 

Prezentul comunicat prefateaza lucrarea "CARTA ALBA A ADMINISTRARII SNTGN TRANSGAZ SA IN PERIOADA 2017-2021", document aflat in lucru si pe care directorul general si administratorii companiei il doresc a fi un document sinteza, un tablou de bord privind modul in care acestia au actionat pentru atingerea obiectivelor din mandatul incredintat si asumat.  Documentul va fi supus aprobarilor interne si apoi postat pe site-ul companiei.

 

"CARTA ALBA A ADMINISTRARII SNTGN TRANSGAZ SA IN PERIOADA 2017-2021" cuprinde pe de o parte obiectivele strategice stabilite si aprobate pentru administrarea societatii in perioada 2017-2021, iar pe de alta parte masurile de interventie organizationala intreprinse de managementul companiei pentru atingerea obiectivelor asumate si rezultatele obtinute.

 

SNTGN Transgaz SA va continua sa investeasca in proiecte cu valoare adaugata mare, in conformitate cu angajamentele asumate fata de actionari, fata de Statul Roman, fata de Comisia Europeana si fata de partenerii institutionali externi. Acest comportament pro-activ si responsabil, transparent, integru, alaturi de performanta manageriala care deja caracterizeaza toate lucrarile intreprinse de companie, va contribui semnificativ la cresterea valorii de piata a companiei, la consolidarea profilul public si investitional al societatii, la cresterea prestigiului si capitalului de imagine al managementului companiei, in plan intern si international.

 

 

SERVICIUL COMUNICARE

e.mail: comunicare@transgaz.ro

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.