- Lansarea codului revizuit, care stabileste un nou standard pentru excelenta in afaceri
- BERD a colaborat cu Bursa de Valori Bucuresti pentru dezvoltarea noului cod de guvernanta corporativa
- Trainingul pentru emitenti si alti actori implicati va avea loc in perioada 2025 - 2026
Codul de guvernanta corporativa revizuit pentru piata din Romania este publicat astazi de Bursa de Valori Bucuresti (BVB). BVB si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) au colaborat pentru a revizui codul, aliniindu-l la modificarile recente de reglementare, la standardele internationale actuale si la prioritatile participantilor la piata.
Scopul principal al codului este de a sprijini rezilienta corporativa a emitentilor intr-o lume in schimbare rapida, de a creste rezilienta pietei si accesul la capital, precum si de a incuraja inovatia si practicile sustenabile.
Codul este aplicabil tuturor companiilor listate pe piata principala a Bursei de Valori Bucuresti. Primul an de raportare a conformitatii cu noul cod este 2026, pentru exercitiul financiar 2025. BVB va monitoriza conformitatea emitentilor cu codul de guvernanta corporativa anual si va publica rapoarte de monitorizare agregate anual.
Un cadru de training pentru emitenti si alti actori implicati va incepe in luna februarie, cu o conferinta de lansare. In cadrul conferintei va fi anuntat programul de training pentru emitenti si alti actori implicati in ceea ce priveste codul.
Aceasta initiativa va sprijini ambitia Romaniei de a adera la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), un centru international pentru dezvoltarea politicilor economice si sociale, care este, de asemenea, un etalon global in domeniul guvernantei corporative.
“Suntem mandri sa colaboram cu Romania pentru lansarea codului revizuit de guvernanta corporativa, un reper important in procesul de aderare la OCDE. Codul va consolida dinamica pietei, va crea fundamentul pentru o crestere sustenabila si va asigura relationarea companiilor cu investitorii lor, maximizand beneficiile potentialului transformator al reformelor de guvernanta corporativa. Acest cod este o dovada a angajamentului tarii de a construi un ecosistem corporativ robust si competitiv.” a declarat Victoria Zinchuk, Director BERD pentru Romania.
“Acest cod este mai mult decat un instrument de reglementare; este un catalizator al increderii, care promoveaza un mediu de afaceri in care transparenta si responsabilitatea prospera. El transmite investitorilor ca Romania este pregatita sa concureze pe scena globala.” a declarat Radu Hanga, Presedintele Consiliului de Administratie al BVB.
Adrian Tanase, Directorul General al BVB a adaugat: “Implementarea codului revizuit de guvernanta corporativa vine intr-un moment important, in care Romania isi propune sa atraga noi listari, sa creasca lichiditatea si sa promoveze piata de capital la statutul de Piata Emergenta. Standardele robuste de guvernanta sunt esentiale pentru a ne asigura ca atingem aceste obiective.”
BERD are o relatie stransa si de lunga durata cu BVB, inclusiv activitati comune privind orientarile de raportare de mediu, sociale si de guvernanta pe care BVB le-a publicat in 2022, cu asistenta tehnica din partea BERD, precum si dezvoltarea actualului Cod de Guvernanta Corporativa adoptat in 2015.
BVB si BERD au fost sustinute in revizuirea codului de reprezentanti ai unor institutii de renume din peisajul guvernantei internationale si din sectorul privat si public romanesc: Secretariatul General al Guvernului Romaniei, Agentia pentru Monitorizarea si Evaluarea Performantelor Intreprinderilor Publice, Autoritatea de Supraveghere Financiara, Asociatia Romana pentru Relatia cu Investitorii, promotorul conceptului de relatia cu investitorii in Romania, Envisia-Boards of Elite, scoala de afaceri pentru membrii consiliilor de administratie si directorii executivi si Sodali & Co.
Despre BERD in Romania: In 2023, BERD a investit 658 de milioane de euro in Romania. De la inceputul cooperarii in 1993, Banca a angajat aproape 11,5 miliarde de euro pentru 550 de proiecte din tara, dintre care 82% in sectorul privat.
Despre BVB: BVB este singurul operator de piete de valori mobiliare din Romania. BVB, companie listata pe propria piata din anul 2010, face parte din Grupul BVB care cuprinde Depozitarul Central, responsabila pentru operatiunile de registru si decontare in Romania, iar din 2019 contrapartea centrala CCP.RO, institutie care va prelua functia de compensare a tranzactiilor cu valori mobiliare in Romania si care va contribui la relansarea pietei de produse derivate. BVB administreaza doua piete distincte, Piata Reglementata si Sistemul Multilateral de Tranzactionare, pe care sunt listate o varietate de instrumente financiare precum actiuni, obligatiuni, unitati de fond, certificate, produse structurate, drepturi de preferinta. Eforturile BVB si ale stakeholderilor sai de modernizare si dezvoltare a pietei de capital din Romania au fost recunoscute prin promovarea la statutul de Piata Emergenta de catre furnizorul global de indici FTSE Russell, in anul 2020. In prezent, 11 companii romanesti sunt incluse in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente. Mai multe informatii pe www.bvb.ro.