miercuri | 21 februarie, 2024 |
Starea pietei: DESCHISA

Comunicate de presa


Obligatiunile emise de Consiliul Judetean Cluj in valoare de 76 milioane de euro debuteaza la Bursa de Valori Bucuresti

18.01.2024

  • 18 ianuarie 2024 este prima zi de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti pentru obligatiunile emise de Consiliul Judetean Cluj
  • Emisiunea de obligatiuni s-a desfasurat in cadrul unui plasament privat, incheiat in luna decembrie a anului trecut. Suma atrasa de la investitori a fost de 76 milioane de euro
  • Consortiul care a intermediat plasamentul privat a fost format din BT Capital Partners, Alpha Bank Romania si Raiffeisen Bank Romania. VMB Partners a actionat in calitate de consultant financiar al emitentului

 

Incepand de astazi, 18 ianuarie, 2024, Consiliul Judetean Cluj este prezent la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) cu prima sa emisiune de obligatiuni.

Listarea obligatiunilor Consiliului Judetean Cluj (CJC33E) s-a realizat in urma derularii unui plasament privat la finalul anului 2023, in cadrul caruia au fost emise 756,800 de obligatiuni, neconvertibile, garantate si denominate in euro. Obligatiunile au o valoare nominala de 100 euro si dobanda variabila (EURIBOR 6m + 3,25% pe an), scadenta in anul 2033 si cu o optiune de rascumparare anticipata in 2029 . Plasamentul privat a fost intermediat din consortiul format din BT Capital Partners, Alpha Bank Romania si Raiffeisen Bank. VMB Partners a avut rolul de consultant financiar al emitentului.

Judetul Cluj se alatura astfel, altor 4 judete si 15 orase din tara noastra care au in prezent listate obligatiuni la BVB. Este vorba despre judetele Alba, Bihor, Hunedoara, Timis si orasele:  Timisoara, Bucuresti, Bacau, Focsani, Zalau, Slobozia, Iasi, Bistrita, Targu Mures, Orastie, Predeal, Alba Iulia, Oravita, Navodari, Siret.

 „Ne bucura ca am reusit, alaturi de partenerii nostri, sa implementam acest nou instrument de investitii, unic in peisajul administrativ clujean. Satisfactia e cu atat mai mare cu cat ratingul judetului Cluj, certificat de specialistii internationali, este nivelul maxim A, superior ratingului suveran al Romaniei. Acest lucru, coroborat cu valoarea mare a emisiunii de obligatiuni ma face sa fiu extrem de increzator ca vom reusi sa acceleram proiectele de investitii ale Consiliului Judetean. Lansarea de astazi va intari pozitia de lider national in planul dezvoltarii  Clujului si va schimba fata acestui judet prin intermediul ambitiosului program de investitii aflat in derulare si care tinteste obiective de interes local si national, pe multiple axe vitale de infrastructura: sanatate, educatie, cultura, reteaua de drumuri, extinderea canalizarii si alimentarii cu apa sau reciclarea deseurilor.”, a declarat Alin Tise, Presedintele Consiliului Judetean Cluj.

„Bursa de Valori Bucuresti isi reafirma, astazi, rolul de finantare a dezvoltarii Romaniei. Am demonstrat de-a lungul timpului ca suntem un partener solid atat pentru companiile in cautare de finantare pentru dezvoltarea afacerilor lor, cat si pentru institutiile publice locale, cum ar fi consiliile judetene sau primariile, care doresc sa implementeze pentru locuitorii sai proiecte care sa schimbe in bine mediul in care traiesc. Listarea obligatiunilor judetului Cluj inaugureaza anul bursier 2024, un an pe care ni-l dorim cel putin la fel de bun ca anul 2023 pentru bursa. Vom continua sa fim aproape de toti antreprenorii si institutiile publice care doresc sa isi finanteze proiecte semnificative in viitor. Felicitari Consiliului Judetean Cluj pentru decizia luata si mult succes in implementarea proiectelor vizate.”, a declarat Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti.

„Ne dorim ca listarea acestei emisiuni de obligatiuni sa transmita un semnal pozitiv si altor judete si orase din tara noastra pentru a folosi acest mecanism de finantare in vederea implementarii proiectelor locale de dezvoltare. Judetul Cluj este unul dintre judetele din Romania cu un mediu de business solid, avem deja nume importante de companii din aceasta zona listate la bursa si ne dorim sa stim ca acest judet poate cunoaste o dezvoltare si mai puternica, datorita proiectelor de amploare care vor fi sustinute din sumele atrase de la investitori prin intermediul pietei de capital.”, a declarat Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.

“Dupa mai bine de un deceniu, Clujul este primul judet din Romania care emite obligatiuni. Felicitari Consiliului Judetean Cluj si, in egala masura, sindicatului de intermediere si investitorilor care au inteles importanta dezvoltarii infrastructurii publice prin intermediul pietei de capital. Utilizarea acestor instrumente financiare de catre administratiile publice este mijlocul cel mai adecvat economic si, totodata, responsabil social de a suplimenta resursele puse la dispozitie prin programele operationale ale UE sau PNRR. Multumim ASF si Ministerului Finantelor pentru sprijinul acordat prin introducerea obligatiunilor emise de autoritatile locale printre prioritatile Strategiei Nationale de Dezvoltare a Pietei de Capital si ne exprimam speranta ca si alte consilii judetene si municipii vor prelua acest exemplu de bune practici in 2024.”, a declarat Valentin Miron, CEO VMB Partners.

”La finalul anului trecut am condus un efort comun de a promova si intermedia prima finantare prin piata de capital a Judetului Cluj. Suntem deosebit de mandri de interesul investitorilor si de rezultatul plasamentului privat, iar acum, la inceputul lui 2024, marcam lansarea in spatiul public al acestui instrument. Sprijinul si increderea oferite in acest fel Consiliului Judetean Cluj pentru a-si continua si amplifica programul de investitii constituie un exemplu de urmat. Avem convingerea ca aceasta este confirmarea unei noi initiative de succes pentru comunitatea Clujeana si pentru piata locala de capital.”, a declarat Daniela Secara, CEO BT Capital Partners.

Apreciem faptul ca autoritatile publice locale se reorienteaza catre piata de capital cu scopul de a asigura un mix optim de surse de finantare pentru implementarea proiectelor proprii de investitii. Emisiunea de obligatiuni efectuata de Judetul Cluj a fost foarte bine primita in randul investitorilor care astfel au ocazia sa contribuie indirect la dezvoltarea durabila a regiunii, fiind totodata un semnal pozitiv pentru potentialul acestui instrument de finantare. Ne bucuram ca am avut ocazia de a sprijini Consiliul Judetean Cluj in acest demers alaturi de partenerii din sindicatul de intermediere, consultantul emitentului si Bursa de Valori Bucuresti”, a declarat Nicoleta Ruxandescu Director Unitatea de Investitii si Piete de Capital, Alpha Bank Romania.

“Listarea obligatiunilor emise de Judetul Cluj la Bursa de Valori Bucuresti reprezinta pasul final al unui proces inceput in urma cu cateva luni care a pus autoritatea judeteana pe harta investitorilor insitutionali romani. Suntem incantati sa fim alaturi de CJ Cluj in aceasta etapa importanta in dezvoltarea sa ca emitent de instrumente financiare, responsabil si transparent si suntem convinsi ca aceasta realizare va inspira si alte autoritati locale sa acceseze surse de finantare alternative pentru finantarea proiectelor de interes public. Felicitari Judetului Cluj si echipei sale pentru deschiderea si implicarea in acest proiect!", a declarat Iuliana Musat, Investment Banking Senior Director, Raiffeisen Bank Romania.

Fondurile atrase in urma plasamentului sunt destinate refinantarii datoriei publice locale si cofinantarii unor obiective de investitii de interes public local ale Consiliului Judetean Cluj. Obiectivele de investitii de interes public local vizeaza: modernizarea unor drumuri judetene parte a traseului regional Transilvania de Nord, construirea unui sediu pentru centrul scolar pentru educatie incluziva, modernizarea spitalului clinic de urgenta pentru copii dar si a altor spitale din municipiul Cluj-Napoca, restaurarea monumentului istoric, Castelul Banffy.

Despre Consiliul Judetean Cluj

Consiliul Judetean Cluj este autoritatea administratiei publice, constituita la nivel judetean, care coordoneaza activitatea consiliilor locale din judetul Cluj in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Misiunea asumata a acestuia este aceea de a contribui la dezvoltarea echilibrata si armonioasa a intregului judet, cu reducerea decalajelor de dezvoltare intre mediul urban si cel rural precum si intre diferitele zone ale judetului. Printre cele mai ambitioase proiecte prioritare se numara modernizarea infrastructurii rutiere judetene in lungime de circa 1400 km, reabilitarea si extinderea infrastructurii celor 17 spitale publice din judet, dintre care cinci functioneaza in subordinea Consiliului Judetean, atragerea continua de investitii si extinderea facilitatilor de business prin cele trei parcuri industriale, modernizarea si extinderea retelelor de apa si canalizare, etc. De asemenea, Consiliul Judetean Cluj deruleaza o activitate extrem de intensa in plan social si cultural, alocand anual,  din bugetul propriu, fonduri substantiale pentru functionarea institutiilor de cultura, a scolilor speciale, respectiv a serviciilor sociale si de protectie a copilului din intreg judetul.  In vederea indeplinirii acestor atributii si atingerii acestor obiective, o atentie aparte este acordata obtinerii de finantari nerambursabile, Consiliul Judetean Cluj fiind un campion al atragerii de fonduri europene printre institutiile si autoritatile publice din Romania, cu aproximativ un miliard de euro atrasi, incepand din anul 2007 si pana in prezent.   

 

Despre Bursa de Valori Bucuresti

BVB, institutie fundamentala a pietei de capital, este singurul operator de piete de valori mobiliare din Romania. BVB, companie listata pe propria piata din anul 2010, face parte din Grupul BVB care cuprinde si Depozitarul Central, institutia responsabila pentru operatiunile de registru si decontare in Romania, iar in octombrie 2019 a luat fiinta contrapartea centrala CCP.RO, institutie care va prelua functia de compensare a tranzactiilor cu valori mobiliare in Romania si care va contribui la relansarea pietei de produse derivate.

BVB administreaza doua piete distincte, Piata Reglementata si Sistemul Multilateral de Tranzactionare, pe care sunt listate o varietate de instrumente financiare precum actiuni, obligatiuni, unitati de fond, certificate, produse structurate, drepturi de preferinta. La finalul anului 2023, pe ambele piete ale BVB erau listate 371 de companii cu o capitalizare care a depasit 300 de miliarde de lei, cel mai mare nivel din istorie. Indicele principal al pietei, BET, a incheiat anul 2023 cu un avans de aproape 32% si indicele BET-TR cu un avans de aproape 40% fata de inceputul lui 2023. Lichiditatea medie zilnica in anul 2023, pentru toate instrumentele financiare, a fost de 154 milioane de lei, o crestere cu 60% fata de anul precedent si o valoare record. O valoare record in anul 2023 a inregistrat si numarul investitorilor de retail care a ajuns la 168,000 la final de septembrie. Dinamica ultimilor ani demonstreaza ca BVB poate sustine necesarul de capital pentru antreprenori si institutii ale statului. Eforturile BVB si ale stakeholderilor sai de modernizare si dezvoltare a pietei de capital din Romania au fost recunoscute prin promovarea la statutul de Piata Emergenta de catre furnizorul global de indici FTSE Russell, in anul 2020. La finalul lunii octombrie 2023, 13 companii romanesti erau incluse in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente. Mai multe informatii pe www.bvb.ro.