Stiri Piata


AQUILA PART PROD COM - AQ

Aprobarea fuziunii prin absorbtie a Parmafood Group Distribution

Data Publicare: 10.11.2026 18:00:14

Cod IRIS: D1869

CATRE:            BURSA DE VALORI BUCURESTI (BVB)

ADRESA:         Soseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, et. 1, Aripa de Est, sector 1, Cladirea

                        America House, cod postal 011141

 

                        AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA

                        Sectorul Instrumente si Investitii Financiare

Directia Emitenti, Monitorizare Tranzactii si Abuz pe Piata

Splaiul Independentei nr. 15, sector 5, Bucuresti

 

Raport curent conform Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata (republicata) si Regulamentul Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata.

 

 

RAPORT CURENT

 

 

Data raportului:                                 10.11.2026

Denumirea entitatii emitente:          Aquila Part Prod Com S.A.

Sediul Social:                                     Ploiesti, strada Malu Rosu nr. 105A, jud. Prahova

Telefon:                                             0244.594.793

Cod unic de inregistrare:                  6484554

Nr. inreg la ONRC:                             J1994002790296

Capital social subscris si varsat:      198.000.396 lei

Nr. total actiuni:                                1.320.002.640

Piata de tranzactionare:                   Bursa de Valori Bucuresti, Categoria Premium

 

 

EVENIMENT IMPORTANT: Aprobarea fuziunii prin absorbtie a Parmafood Group Distribution S.R.L.

 

Aquila Part Prod Com S.A. (simbol piata „AQ”, denumita in continuare si „Societatea”) informeaza investitorii ca, in data de 10.11.2026, Consiliul de Administratie a constatat indeplinirea conditiilor prevazute de art. 246¹ alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si a aprobat fuziunea prin absorbtie a Parmafood Group Distribution S.R.L. (denumita in continuare si „Parmafood”), societate detinuta integral de Societate.

Proiectul de fuziune din data de 30.09.2026 a fost depus la Oficiul Registrului Comertului pentru ambele societati participante si publicat pe pagina de internet a Societatii si pe cea a Parmafood incepand cu data de 01.10.2026, precum si in Buletinul Electronic al Registrului Comertului nr. 37551 din data de 13.10.2026. Publicitatea proiectului de fuziune a fost asigurata fara intrerupere.

De la data publicarii si pana la data prezentului raport, documentele prevazute la art. 244 alin. (1) lit. a), c) si d) din Legea nr. 31/1990 au fost puse la dispozitia actionarilor la sediul Societatii si pe pagina de internet a acesteia, nu a fost formulata nicio opozitie la fuziune si nu a fost inregistrata nicio cerere de convocare a Adunarii Generale a Actionarilor din partea actionarilor detinand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social subscris, termenul anuntat in acest sens fiind data de 02.11.2026.

In consecinta, aprobarea fuziunii de catre Adunarea Generala a Actionarilor nu este necesara, aceasta fiind aprobata prin decizia Consiliului de Administratie al Societatii si prin decizia asociatului unic al Parmafood, in conformitate cu art. 243⁴ si art. 246¹ din Legea nr. 31/1990.

Fuziunea produce efecte incepand cu data de 31.12.2026, ora 23:59, potrivit art. 249 lit. b) din Legea nr. 31/1990 si proiectului de fuziune. Data de la care operatiunile Parmafood sunt considerate, din punct de vedere contabil, ca apartinand Societatii este 01.01.2027, in sensul art. 241 lit. j) din aceeasi lege.

La data producerii efectelor, Parmafood isi inceteaza existenta prin dizolvare fara lichidare si urmeaza a fi radiata din registrul comertului, intregul sau patrimoniu, impreuna cu toate drepturile si obligatiile aferente, fiind preluat de Societate. Punctele de lucru ale Parmafood vor fi preluate de Societate si vor functiona ca puncte de lucru ale acesteia.

Fuziunea nu determina modificarea capitalului social si a structurii actionariatului Societatii, care raman neschimbate, si nu afecteaza activitatea operationala a Grupului.

Societatea va informa actionarii si investitorii, prin rapoarte curente ulterioare, cu privire la finalizarea formalitatilor de inregistrare a fuziunii la registrul comertului.

 

Catalin Vasile

Director General

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2026 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.