vineri | 03 aprilie, 2026 |
Starea pietei: DESCHISA

Stiri Piata


AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE - AROBS

Document de informare - atribuirea cu titlu gratuit a unor actiuni in baza SOP

Data Publicare: 16.05.2025 18:00:19

Cod IRIS: 7F9B1

Catre: Bursa de Valori Bucuresti S.A.

            Autoritatea de Supraveghere Financiara

RAPORT CURENT 40/2025

Conform prevederilor Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata si Regulamentului Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si prevederile art. 99 din Codul Bursei de Valori Bucuresti, Titlul II, Emitenti si Instrumente Financiare.

Data raportului

16.05.2025

Denumirea societatii

Arobs Transilvania Software S.A.

Sediul social

Str. Donath. nr. 11, bl. M4, sc. 2, et. 3, ap. 28, Cluj-Napoca, Cluj, Romania

Email

ir@arobs.com

Telefon

+40 364 143 201

Website

www.arobsgrup.ro

Nr. inreg. la ONRC

J1998001845122

Cod unic de inregistrare

RO 11291045

Capital social subscris si varsat

104.555.233 lei

Numar de actiuni

1.045.552.330

Simbol

AROBS

Piata de tranzactionare

Bursa de Valori Bucuresti, Segmentul Principal, Categoria Premium

Evenimente importante de raportat: Document de informare privind atribuirea cu titlu gratuit a unor actiuni angajatilor si membrilor organelor de conducere

Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. (denumita in continuare „Compania”) informeaza investitorii in legatura cu atribuirea cu titlu gratuit a 9.287.535 actiuni angajatilor si membrilor organelor de conducere din cadrul Companiei si ai unor societati afiliate, sens in care publica Documentul de informare redactat in conformitate cu art. 1 alin. (4) lit. i) din Regulamentul nr. 1129/2017 privind prospectul care trebuie publicat in cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzactionare pe o piata reglementata si de abrogare a Directivei 2003/71/CE.

Documentul de informare este anexat acestui raport curent.

 

Voicu OPREAN

Presedinte Consiliu de Administratie


 

DOCUMENT DE INFORMARE PRIVIND ATRIBUIREA CU TITLU GRATUIT A UNOR ACTIUNI ANGAJATILOR SI MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE S.A. SI AI SOCIETATILOR AFILIATE

 

DOCUMENT DE INFORMARE CONFORM ART. 1 ALIN. (4) LIT. I) DIN REGULAMENTUL NR. 1129/2017 PRIVIND PROSPECTUL CARE TREBUIE PUBLICAT IN CAZUL UNEI OFERTE PUBLICE DE VALORI MOBILIARE SAU AL ADMITERII DE VALORI MOBILIARE LA TRANZACTIONARE PE O PIATA REGLEMENTATA, SI DE ABROGARE A DIRECTIVEI 2003/71/CE

 

Cap. I. Informatii despre numarul si natura valorilor mobiliare

 

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE S.A. (in continuare „Societatea”), cu sediul social in Cluj-Napoca, str. Donath, nr. 11, bl. M4, sc. 2, et. 3, ap. 28, jud. Cluj, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj sub nr. J1998001845122, avand CUI 11291045, atribuie cu titlu gratuit un numar de 9.287.535 actiuni nominative, ordinare, dematerializate si libere de sarcini emise de Societate, cu o valoare nominala de 0,1 lei fiecare, angajatilor si membrilor organelor de conducere ai Societatii, precum si angajatilor si membrilor organelor de conducere ai societatilor afiliate si care si-au exercitat optiunile.

 

Cap.II. Motivele atribuirii actiunilor

 

Prin adoptarea Hotararii AGOA nr. 2 din data de 29 aprilie 2024, actionarii companiei au decis acordarea de optiuni de actiuni in vederea remunerarii si fidelizarii angajatilor si membrilor organelor de conducere ai Societatii, precum si persoanelor care detin aceasta calitate, din cadrul societatilor afiliate, program numit ESOP 4.

 

Decizia de stabilire a grupul salariatilor potential eligibili, regulile de determinare a persoanelor ce vor putea beneficia de acest plan, datele promitentului, termenul in care va putea fi exercitata optiunea, conditiile de eligibilitate si numarul de titluri de participare acordate, precum si eventuale limitari a acestora a apartinut - Conducerii societatii la data acordarii optiunilor.

 

Inca de la momentul listarii, prin intermediul memorandului de listare la Bursa de Valori Bucuresti, AROBS Transilvania Software si-a asumat ca una din directiile strategice ale companiei sa se axeze pe motivarea si fidelizarea angajatilor, prin adoptarea mai multor actiuni, printre care extrem de importanta este co-interesarea angajatilor in bunul mers al companiei prin mecanismul financiar de tip „stock option plan”. Aceasta abordare reprezinta un pas natural in construirea in cadrul grupului AROBS a unei culturi deschise spre comunicare si inovatie, cu spirit de comunitate, care incurajeaza cresterea profesionala si personala, creeaza un spatiu de implicare si, in acelasi timp, de parteneriat.

In acelasi timp, implementarea unui astfel de program este un element diferentiator in piata de munca din domeniul tehnologiei, unde recrutarea de personal inalt calificat este o provocare din ce in ce mai mare. Participarea la performantele companiei este un element care distinge AROBS pe piata, si poate atrage talente cu expertiza vasta, de diverse senioritati; calitatea resurselor umane si expertiza echipei fiind un element vital in domeniul de activitate al companiei, atat pe linia de business de servicii software pentru piata globala, cat si in dezvoltarea produselor software pentru piata interna si nu numai.

 

Definitia specificata in Codul Fiscal (Legea 227/2015) a „stock option plan-ului " este : „un program initiat in cadrul unei persoane juridice prin care se acorda angajatilor, administratorilor si/sau directorilor acesteia sau ai persoanelor juridice afiliate ei, prevazute la pct. 26 lit. c) si d), dreptul de a achizitiona la un pret preferential sau de a primi cu titlu gratuit un numar determinat de titluri de participare, definite potrivit pct. 40, emise de entitatea respectiva.”

 

Conform  punctul 40 din Codul Fiscal „titlu de participare” este definit ca  „orice actiune sau alta parte sociala intr-o societate in nume colectiv, societate in comandita simpla, societate pe actiuni, societate in comandita pe actiuni, societate cu raspundere limitata sau intr-o alta persoana juridica ori la un fond deschis de investitii”.

 

Este important de mentionat faptul ca avantajele acordate sub forma optiunilor in cadrului unui “Stock Option Plan” nu sunt considerate venituri impozabile, la momentul acordarii optiunii si nici la momentul exercitarii optiunii de catre beneficiar, conform dispozitiilor art. 76 alin. 4 lit. r) din Codul fiscal, fiind exceptate si de la plata contributiilor de asigurari sociale, in conformitate cu prevederile art. 142 Cod Fiscal.

In coroborare cu dispozitiile art. 94 din Codul Fiscal, privind determinarea castigului/pierderii din transferul titlurilor de valoare, intrucat veniturile din investitii inregistrate de persoanele eligibile ca urmare a vanzarii ulterioare a participatiilor achizitionate in cadrul programelor de "Stock Option Plan" fac obiectul impozitului pe venit. Valorile mobiliare acordate in cadrul unui program Stock Option Plan devin impozabile doar la momentul la care beneficiarul decide sa vanda aceste valori.

 

Astfel, cu acest SOP societatea a dorit sa-si asigure investitia in dezvoltarea profesionala a persoanelor cheie, impiedicand migrarea catre competitie si capitalizand expertiza dezvoltata in cadrul societatii, eliminand implicit costul de inlocuire a acestor persoane.

Cap. III DESCRIEREA PROCEDURII DE ATRIBUIRE A ACTIUNILOR

Prin adoptarea Hotararii AGOA nr.2 din data de 29 aprilie 2024 compania AROBS Transilvania Software SA  a aprobat distribuirea prin programul de stock option plan a actiunilor in numar maxim de 15.500.000 actiuni, acestea urmand a fi oferite in vederea remunerarii si fidelizarii angajatilor si membrilor organelor de conducere ale Societatii, precum si persoanele ce ocupa astfel de pozitii in cadrul societatilor afiliate.

De asemenea  tot in cadrul aceleiasi AGOA a fost aprobat numarul maxim de actiuni pentru Membrii Eligibili ai Consiliului, ce poate fi transferat in considerarea acestei calitati, in mod individual.

Consiliul de Administratie a fost imputernicit sa adopte toate si oricare dintre masurile necesare si sa indeplineasca toate formalitatile cerute pentru aprobarea si implementarea planului de tip „stock option plan” cum ar fi, dar fara a se limita la: (i) va stabili numarul maxim de Actiuni ce pot fi transferate unui Angajat Eligibil sau Administrator de Filiala Eligibil (cu exceptia celor care detin si calitatea de Membri Eligibili ai Consiliului,, (ii) limitele individuale de acordare.

Avand in vedere Planul de acordare de actiuni adoptat prin Hotararea AGOA nr. 2/29.04.2025 Consiliu de Administratie la data de 07.05.2024 a adoptat o Hotarare prin care s-au stabilit conditii si criterii cu privire la atribuirea actiunilor pentru fiecare societate  si categorie de beneficiar in parte. Criteriile de acordare cu titlu general sunt urmatoarele:

·            Calitatea de angajat/ membru in conducerea societatii;

·            Rezultate deosebite in activitatea curenta;

·            Ai dat dovada de implicare in realizarea obiectivelor departamentului din care faci parte si/sau pe care il conduci;

·            Te-ai implicat in dezvoltarea de noi produse si/sau imbunatatirea celor existente, sau in dezvoltarea si/sau imbunatatirea mediului de lucru/proceduri/ procese si fluxuri interne;

·            Te implici activ si eficient in promovarea intereselor societatii,  aferente domeniului de activitate;

Optiunile vor deveni exercitabile in maxim trei transe (conform Calendarului de Exercitare), la prima, a doua si respectiv, a treia aniversare de la Data Acordarii.

Consiliul de Administratie prin Hotararea din data de 07.05.2024 a stabilit ca actiunile din programul ESOP 4 vor fi acordate beneficiarilor astfel:

-20%,53%,%,60% sau 100% incepand cu data de 15.05.2025( Partea 1);

-15%,22%,30%,40% incepand cu data de 15.05.2026( Partea 2);

-25%,50% incepand cu data de 15.05.2027( Partea 3).

Persoanele nominalizate in urma aplicarii criteriilor se regasesc in cadrul Anexelor la Hotararea Consiliului de Administratie din data de 15.05.2025, precum si numarul de actiuni atribuite fiecaruia.

Urmare Hotararii  Consiliului de Administratie din data de 07.05.2024, au fost transmise scrisorile de informare privind acordarea de optiuni de actiuni.

La data de 15.05.2025 Consiliu de Administratie a adoptat o Hotarare prin care s-a constat care angajati/beneficiari de optiuni de actiuni  au indeplinit criteriile de acordare, astfel incat  pentru acestia s-au redactat contractele de transfer. Astfel, in cadrul Programului ESOP 4 Partea 1 urmeaza  sa se  primeasca un cuantum total de 9.287.535 actiuni.

Transferul dreptului de proprietate asupra actiunilor de la societate catre Beneficiari, se va face ulterior indeplinirii tuturor conditiilor necesare pentru transfer, dupa transmiterea prezentului document si a documentelor aferente transferului, catre Depozitarul Central, conform legislatie in vigoare.

Prezentul document a fost redactat in conformitate cu art. 1 alin. (4) lit. i) din Regulamentul nr. 1129/2017 privind prospectul care trebuie publicat in cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzactionare pe o piata reglementata, si de abrogare a Directivei 2003/71/CE si urmeaza a fi transmis la Autoritatea de Supraveghere Financiara, Bursa de Valori Bucuresti si Depozitarul Central.

OPREAN VOICU

DIRECTOR GENERAL

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE SA

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.