miercuri | 08 mai, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. - EL

Hotarari AGOA din 25 aprilie 2024

Data Publicare: 25.04.2024 11:18:07

Cod IRIS: B5E4A

Catre:                       Bursa de Valori Bucuresti (BVB)

                                  Bursa de Valori Londra (LSE)

Autoritatea de Supraveghere Financiara din Romania (ASF)

Raport curent conform Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiunile de piata si Codului Bursei de Valori Bucuresti

Data Raportului: 25 aprilie 2024

Denumirea entitatii emitente: Societatea Energetica Electrica S.A 

Sediul Social: Str. Grigore Alexandrescu, Nr. 9, Sectorul 1, Bucuresti, Romania

Numar de telefon/fax: 004-021-2085999/ 004-021-2085998

Codul unic de inregistrare fiscala: RO 13267221

Numar de ordine in Registrul Comertului: J40/7425/2000                                         

Capital social subscris si varsat: 3.464.435.970 RON

Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Bursa de Valori Londra (LSE)

Evenimente importante de raportat:

Hotararea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Societatea Energetica Electrica SA („Electrica” sau „Societatea”) din data de 25 aprilie 2024

Electrica informeaza ca in data de 25 aprilie 2024 a avut loc la sediul social al societatii din Bucuresti, sector 1, str. Grigore Alexandrescu, nr. 9, cod postal 010621, Sala de conferinte ”Radu Zane”, incepand cu ora 10:07, ora Romaniei, Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor (AGOA) Electrica, legal si statutar constituita la prima convocare.

La sedinta AGOA Electrica au participat personal, prin reprezentant sau au votat prin corespondenta actionarii inscrisi in registrul actionarilor tinut de Depozitarul Central la data de 27 martie 2024, stabilita ca data de referinta, cvorumul fiind de aproximativ 90,6464% din totalul drepturilor de vot si de 88,8435% din capitalul social al Societatii.

Sedinta a fost prezidata de dl. Dumitru Chirita, Presedinte al Consiliului de Administratie al Electrica.

In cadrul AGOA, actionarii Electrica au aprobat cu majoritatea voturilor exprimate de actionarii prezenti, reprezentati sau care au votat prin corespondenta, urmatoarele (conform numerotarii de pe ordinea de zi):

1.     Situatiile Financiare Anuale Individuale ale Electrica la data si pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2023, intocmite in conformitate cu Ordinul Ministrului Finantelor Publice (OMFP) nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, cu modificarile ulterioare, pe baza Raportului Administratorilor pentru anul 2023 si a Raportului Auditorului Independent asupra Situatiilor Financiare Anuale Individuale ale Electrica la data si pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2023.

2.     Situatiile Financiare Anuale Consolidate ale Electrica la data si pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2023, intocmite in conformitate cu OMFP nr. 2844/2016, pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara adoptate de Uniunea Europeana, cu modificarile ulterioare, pe baza Raportului Administratorilor pentru anul 2023 si a Raportului Auditorului Independent asupra Situatiilor Financiare Anuale Consolidate la data si pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2023.

3.     Situatiile Financiare Anuale Consolidate ale Electrica la data si pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2023, intocmite in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara adoptate de Uniunea Europeana cu modificarile ulterioare, pe baza Raportului Administratorilor pentru anul 2023 si a Raportului Auditorului Independent asupra Situatiilor Financiare Anuale Consolidate la data si pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2023.

4.     Propunerea Consiliului de Administratie al Electrica privind repartizarea profitului net al exercitiului financiar 2023, aprobarea valorii totale a dividendelor brute in suma de 39.999.344 RON, a valorii dividendului brut pe actiune in valoare 0,1178 RON si a datei platii dividendelor pentru exercitiul financiar 2023 data de 21 iunie 2024 asa cum sunt acestea prevazute in nota prezentata actionarilor.

5.     Descarcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Administratie al Electrica pentru exercitiul financiar 2023.

6.     Bugetul de venituri si cheltuieli al Electrica aferent exercitiului financiar 2024, la nivel individual.

7.     Bugetul de venituri si cheltuieli al Electrica aferent exercitiului financiar 2024, la nivel consolidat.

8.     Raportul de Remunerare pentru Administratori si Directori Executivi al Electrica aferent anului 2023 votului consultativ al AGOA, avand in vedere prevederile art. 107, paragraful (6) din Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, republicata.

9.     Data de 31 mai 2024 ca data de inregistrare, data la care va avea loc identificarea actionarilor asupra carora se rasfrang efectele AGOA Electrica, inclusiv dreptul de a beneficia de dividende, in conformitate cu art. 87 din Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

10. Data de 30 mai 2024 ca ex-date, data de la care instrumentele financiare se tranzactioneaza fara drepturile care deriva din AGOA Electrica.

12. Avand in vedere incetarea de drept a mandatului administratorului Cristodorescu George in temeiul prevederilor art. 169 alin (10) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu modificarile si completarile ulterioare, urmatoarele:

                                i.            Formularea unei actiuni civile in instanta pentru atragerea raspunderii dlui. Cristodorescu George, fost administrator al societatii, pentru obligatiile neindeplinite/indeplinite corespunzator, conform art. 155 din Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care au determinat un prejudiciu in sarcina Societatii Energetice Electrica S.A. in perioada 08.07.2021 – 15.05.2023.

                              ii.            Imputernicirea reprezentantilor legali ai societatii (cu posibilitatea de delegare a reprezentarii in instanta de catre persoane cu pregatire juridica, inclusiv societati de avocatura), pentru semnarea si promovarea cererii de chemare in judecata.

13. Imputernicirea Presedintelui de Sedinta, a secretarului de sedinta si a secretariatului tehnic pentru semnarea impreuna a hotararii AGOA si pentru a indeplini individual, si nu impreuna, orice act sau formalitate ceruta de lege pentru inregistrarea hotararii AGOA la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, precum si pentru publicarea hotararii AGOA conform legii.

De asemenea, la punctul 11 de pe ordinea de zi, AGOA a luat act de prescrierea dreptului actionarilor la dividendele aferente anilor 2017, 2018 si 2019, conform Notei puse la dispozitia actionarilor, conform legii.

Presedinte de sedinta

Dumitru Chirita

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.