luni | 13 mai, 2024 |
Starea pietei: DESCHISA

Stiri Piata


FORAJ SONDE SA VIDELE - FOJE

Convocare AGAE 22/23.09.2023

Data Publicare: 18.08.2023 15:15:02

Cod IRIS: 5E036

 

 

RAPORT CURENT

In conformitate cu Legea privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata nr. 24/2017 si Regulamentul ASF nr.5/2018 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare

 

Data raportului: 18.08.2023

Denumirea entitatii emitente: S.C. FORAJ SONDE S.A. VIDELE

Sediul social: Videle, str. Petrolului, nr. 16, jud. Teleorman

Numar telefon/fax: 0247 453833/0247 453833

Cod unic de inregistrare: 1397872

Numar de ordine O.R.C. : J34/202/1991

Capital social subscris si varsat: 28.316.565 lei

Piata reglemantata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: Sistemul Alternativ de tranzactionare AeRO, administrat de Bursa de Valori Bucuresti SA.

 

 

EVENIMENT IMPORTANT DE RAPORTAT: 

 

Convocarea Adunarii Generale  Extraordinare a Actionarilor in data de 22.09.2023/23.09/2023 aprobata in sedinta Consiliului de Administratie din data 18.08.2023. In acest sens s-a dat spre publicare in Monitorul Oficial si in ziar urmatorul anunt:

 

 

CONVOCATOR

Prin decizia CA din data de 18.08.2023, CONSILIUL DE ADMINISTRATIE al S.C. FORAJ SONDE SA, cu sediul in Videle, str Petrolului 16,  jud. Teleorman, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului Teleorman cu nr. J34/202/1991, CUI: RO 1397872, capitalul social: 28.316.565 lei, in temeiul prevederilor Legii nr. 31/1990 R si completarile ulterioare, a Legii 24/2017 si ale  actului constitutiv

CONVOACA

ADUNAREA GENERALA  EXTRAORDINARA  A  ACTIONARILOR

in data de  22.09.2023, ora 13:00

si in caz de neintrunire cvorum in  data de 23.09.2023 ora 13:00

Adunarea isi va desfasura lucrarile la sediul societatii din Videle, str. Petrolului nr. 16, jud.Teleorman, fiind indreptatiti sa participe actionarii inregistrati in Registrul actionarilor SC DEPOZITARUL CENTRAL SA la sfarsitul zilei de 11.09.2023, considerata data de referinta.

 

 

ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA  A  ACTIONARILOR

va avea urmatoarea ordine de zi:

 

1.               Aprobarea modificarii Actului Constitutiv al Societatii in ceea ce priveste (a) atributiile, modul de organizare si functionare al Consiliului de Administratie al Societatii, (ii) conditiile de cvorum si majoritate cu care se iau deciziile in Adunarea Generala Extraordinara, (iii) aspecte privind politica de distribuire de dividende, precum si (iv) alte modificari.

Textul integral al propunerilor privind modificarea Actului Constitutiv al Societatii este urmatorul:

1.1.           Sectiunea "Atributiile Adunarii Generale Extraordinare” din Articolul 13 (Adunarea Generala) se completeaza cu lit. m1), care va avea urmatorul continut:

„m1) sa aprobe in prealabil incheierea oricarui contract prin care Societatea acorda finantare, sub orice forma, oricarei companii din grup;”

1.2.           Articolul 14 (Convocarea adunarilor generale ale actionarilor. Organizarea adunarilor generale. Exercitarea dreptului de vot) se modifica dupa cum urmeaza:

-                 Alineatul 2 al subcapitolului intitulat „Convocarea adunarilor generale” se modifica si va avea urmatorul continut:

„Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor are loc cel putin o data pe an, pentru aprobarea situatiilor financiare ale Societatii. Organele de conducere responsabile ale Societatii vor convoca Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor privind aprobarea situatiilor financiare, repartizarea si distribuirea dividendelor cel tarziu la 30 de zile dupa publicarea situatiilor financiare preliminare, astfel incat data intrunirii adunarii sa nu depaseasca sfarsitul lunii mai a fiecarui an, iar data limita a distribuirii dividendelor sa nu depaseasca sfarsitul lunii iunie a anului in curs.”

-                 Alineatul 3 al subcapitolului intitulat „Organizarea adunarilor generale ale actionarilor” se modifica si va avea urmatorul continut:

„Hotararile adunarii generale extraordinare sunt luate cu majoritatea voturilor exprimate, cu urmatoarele exceptii:

-                          Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al Societatii, de reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare a Societatii se ia cu majoritate de cel putin 2/3 din drepturile de vot detinute de actionarii prezenti sau reprezentati.

-                          Hotararile privind aprobarea in prealabil a incheierii oricarui contract prin care Societatea acorda finantare, sub orice forma, oricarei companii din grup se aproba cu o majoritate de 3/4 din capitalul social al Societatii.

-                          Hotararile privind modificarea actului constitutiv se aproba cu o majoritate de 3/4 din capitalul social al Societatii.

-                 Alineatul 4 al subcapitolului intitulat „Organizarea adunarilor generale ale actionarilor” se abroga.

-                 Alineatul 1 al subcapitolului intitulat „Exercitarea dreptului de vot in adunarea generala a actionarilor” se modifica si va avea urmatorul continut:

„Hotararile adunarilor se iau prin vot deschis sau, in cazul existentei unei dispozitii legale exprese, prin vot secret, conform prevederilor legale. Adunarea Generala poate decide cu votul actionarilor conform dispozitiilor alineatului 3 al subcapitolului intitulat „Organizarea adunarilor generale ale actionarilor”.”

1.3.           Dupa alineatul 16 al articolului 15 (Consilul de Administratie) se introduce un nou alineat, cu urmatorul continut:

„Orice hotarari ce ar putea afecta in mod direct sau indirect situatia financiara a Societatii nu pot fi adoptate in mod valabil in absenta votului favorabil exprimat de cel putin 2 administratori.”

1.4.           Articolul 18 (Exercitiul economico-financiar. Calculul si repartizarea profitului) se modifica dupa cum urmeaza:

Art. 18 - Exercitiul economico-financiar. Calculul si repartizarea profitului

Societatea va tine evidenta contabila in lei, va intocmi anual situatiile financiare cu respectarea legislatiei aplicabile in domeniu. Organele de conducere responsabile ale Societatii vor publica situatiile financiare preliminare ale Societatii conform cerintelor legislatiei specifice pietei de capital.

Societatea isi constituie un fond de rezerva si alte fonduri, in conditiile legii.

Organele de conducere responsabile ale Societatii, vor convoca Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor (privind aprobarea situatiilor financiare, repartizarea si distribuirea dividendelor) cel tarziu la 30 de zile dupa publicarea situatiilor financiare preliminare, conform cerintelor legislatiei specifice pietei de capital.

In cazul in care, din situatiile financiare ale Societatii, rezulta profituri determinate conform legii, Societatea va distribui catre actionari dividende in echivalent de minim de 40% din profitul net.

Distribuirea dividendelor se va face exclusiv in numerar.

In cazul inregistrarii de pierderi, Adunarea Generala a Actionarilor va analiza cauzele si va hotari in consecinta.

2.         Aprobarea datei de 20.10.2023 ca data de inregistrare respectiv de identificare a actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararii adunarii generale extraordinare a actionarilor, conform art.87 din legea 24/2017 privind emitenti de instrumente financiare si operatiuni de piata, respectiv a datei de 19.10.2023, ca ,,Ex-date,,.

 

3.     Imputernicirea d-nei Maceaca Luci avand functia de director economic al S.C. Foraj Sonde S.A., cu posibilitatea de substituire, pentru a actiona pe seama societatii, de a efectua si indeplini oricare si toate formalitatile necesare legate de aducerea la indeplinire a hotararilor adoptate,  precum si inregistra  la Oficiul Registrului Comertului si publica la autoritatile competente hotararile adunarii generale extraordinare a actionarilor.

            Proiectul de hotarare  al AGEA ,  precum si documentele si materialele de sedinta de pe ordinea de zi sunt disponibile incepand cu data publicarii convocatorului in M.O. al Romaniei si in format electronic, pe web site-ul societatii la adresa www.fsv.ro.

Unul sau mai multi actionari , reprezentand individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social, au dreptul: de a introduce pana la data de 06.09.2023 puncte pe ordinea de zi a adunarii generale, cu conditia ca fiecare punct sa fie insotit de justificare si de un proiect de hotarare propus spre adoptare adunarii generale; de a prezenta pana la data de 06.09.2023 proiecte de hotarari pentru punctele propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunarii generale.

         Fiecare actionar, persoana fizica sau juridica, are dreptul sa adreseze intrebari privind punctele de pe ordinea de zi a adunarii generale. Societatea poate raspunde inclusiv prin postarea raspunsului pe web-site-ul propriu www.fsv.ro.

           In vederea identificarii si a dovedirii calitatii de actionar a unei persoane care adreseaza intrebari sau solicita completarea ordinii de zi, persoana in cauza are obligatia sa anexeze solicitarii documente care ii atesta identitatea (pentru persoana fizica: copie BI/CI, pentru persoana juridica: copie BI/CI reprezentant legal si certificat constatator eliberat de Registrul Comertului sau un act emis de o autoritate competenta, in care actionarul este inmatriculat legal, conform legislatiai in vigoare, precum si extrasul de cont din care rezulta calitatea de actionar si numarul de actiuni detinute, emis de Depozitarul Central sau, dupa caz, de catre participantii definiti in Legea nr. 24/2017 care furnizeaza servicii de custodie.   

Data limita la care actionarii isi pot exercita drepturile mentionate mai sus este stabilita a cel mult 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial respectiv pana la data de 06.09.2023. Propunerile de completare a ordinii de zi sau intrebarile actionarilor mentionati in alineatele precedente vor putea fi transmise in scris, prin posta sau serviciile de curierat, la sediul societatii mentionat mai sus, cu mentiunea scrisa clar, cu majuscule, PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA DIN DATA DE  22.09.2023/23.09.2023.

            Actionarii inscrisi in registrul actionarilor la data de referinta pot participa la adunarea generala extraordinara direct sau pot fi reprezentati de alte persoane,  pe baza unei imputernicire speciala/generala, sau pot vota prin corespondenta conform procedurii afisate pe website-ul societatii www.fsv.ro.Actele ce vor fi atasate imputerniciri speciale sau buletinului de vot prin corespondenta vor respecta prevederile legislatiei in vigoare.

            Accesul actionarilor, persoane fizice, indreptatiti sa participe la adunarea generala este permis prin simpla proba a identitatii acestora.

         Actionarii persoane juridice pot participa prin reprezentantul legal, calitatea de reprezentant legal fiind dovedita cu un certificat constatator eliberat de Registrul Comertului, prezentat in original sau copie conforma cu originalul, sau orice alt document, in original sau in copie conforma cu originalul, emis de catre o autoritate competenta din statul in care actionarul este inmatriculat legal, care atesta calitatea de reprezentant legal. Documentele care atesta calitatea de reprezentant legal al actionarului persoana juridica vor fi emise cu cel mult 3 luni inainte de data publicarii convocatorului adunarii generale a actionarilor.

            Daca actionarul este reprezentat de o alta persoana, reprezentantul va prezenta imputernicire speciala, semnata de actionarul persoana fizica sau reprezentantul legal al persoanei juridice, actul de identitate al reprezentantului si dovada calitatii de reprezentant legal al semnatarului imputernicirii, in conditiile legislatiei in vigoare.

            Incepand cu data de 22.08.2023 formularele de imputerniciri speciale se pot obtine de la sediul societatii in zilele lucratoare, intre orele 9:00-15:00, sau de pe website-ul (www.fsv.ro.)

            Dupa completarea si semnarea acestora, un exemplar al imputernicirii speciale, respectiv al buletinului de vot prin corespondenta va fi depus/expediat (in original)  la sediul societatii si prin email la adresa office@fsv.ro, astfel incat aceasta sa aiba data de inregistrare la SC FORAJ SONDE SA pana cel mai tarziu la data de 21.09.2023, ora 10:00, sub sanctiunea pierderii exercitiului dreptului de vot  in adunarea generala, conform prevederilor legii.

            In situatia in care la data de 22.09.2023 nu se intruneste cvorumul necesar desfasurarii in conditiile legii a lucrarilor AGOA si AGEA aceasta se va desfasura la a doua convocare, in data de 23.09.2023, in locul si la ora indicata pentru prima convocare, cu aceeasi ordine de zi, indiferent de cvorumul intrunit si va adopta hotarari cu majoritatea voturilor exprimate.

            Informatii suplimentare se pot obtine zilnic, intre orele 10:00-14:00 de la sediul societatii, dupa data aparitiei prezentului convocator in M.O. al Romaniei - partea a IV-a - persoana de contact Maceaca Luci, telefon 0744 490 146.

 

PRESEDINTE CONSILIUL DE ADMINISTRATIE,

RAICU SEVER FLORIAN

 

 

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.