joi | 11 iunie, 2026 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE IN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. - H2O

Semnare contract retehnologizare CHE Raul Mare Retezat

Data Publicare: 21.05.2026 13:25:01

Cod IRIS: DFB62

 

Comunicat

Hidroelectrica a semnat contractul pentru  retehnologizarea

Centralei Hidroelectrice Raul Mare Retezat

 

S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. a semnat astazi, 21 mai 2026, contractul de retehnologizare a Centralei Hidroelectrice Raul Mare Retezat, un proiect strategic pentru modernizarea si eficientizarea capacitatilor de productie ale companiei, in valoare de 188.496.099,76 euro, fara TVA.

Procedura de achizitie a fost initiata prin publicarea documentatiei de atribuire in SEAP in data de 22 septembrie 2025, termenul-limita pentru depunerea ofertelor fiind 10 decembrie 2025. Valoarea contractului a fost estimata initial la 193.347.753 euro, fara TVA.

In urma procesului de evaluare, contractul a fost atribuit asocierii formate din Andritz Hydro GmbH (asociat) si COBRA INSTALACIONES Y SERVICIOS S.A. (lider de asociere), impreuna cu subcontractantii LAS PROM S.R.L., GD Masini de Ridicat, Compania de Consultanta in Energie si Mediu S.A., Electric Total S.R.L., ARIS Engineering S.R.L. si Electromontaj Carpati S.A. Valoarea de atribuire este de 188.496.099,76 euro, fara TVA. Raportul procedurii a fost aprobat in data de 28 aprilie 2026.

 Desi centrala are o putere instalata de 335 MW inca de la punerea in functiune, aceasta a operat, din considerente tehnice, la aproximativ 200 MW, restrictiile fiind generate de limitarile echipamentelor existente. Prin proiectul de retehnologizare vor fi recuperati si integrati in exploatare inca aproximativ 135 MW disponibili in mod real, ceea ce va contribui semnificativ la cresterea capacitatii de productie, la imbunatatirea serviciilor de sistem furnizate SEN si la consolidarea securitatii energetice a Romaniei.

Investitia vizeaza pregatirea centralei pentru un nou ciclu de viata operationala, prin inlocuirea principalelor echipamente electromecanice si implementarea unor solutii tehnologice moderne. Proiectul include instalarea unor turbine Francis verticale noi, modernizarea generatoarelor, a sistemelor de excitatie si automatizare, integrarea completa in sistemele SCADA si reabilitarea infrastructurii electrice si constructive aferente. Totodata, vor fi implementate sisteme moderne de securitate, monitorizare si protectie la incendiu.

Prin retehnologizare se urmareste recuperarea de putere si cresterea eficientei energetice, imbunatatirea fiabilitatii si disponibilitatii instalatiilor, reducerea costurilor de exploatare si mentinerea rolului strategic al centralei in SEN. Noile echipamente vor permite functionarea in conditii de siguranta si performanta, conform standardelor tehnologice actuale si cerintelor de flexibilitate ale pietei de energie.

Proiectul face parte din programul amplu de investitii al companiei, orientat catre modernizarea infrastructurii hidroenergetice, cresterea eficientei si alinierea la standardele tehnologice actuale. Prin astfel de investitii, Hidroelectrica contribuie la consolidarea securitatii energetice a Romaniei si la dezvoltarea unui sistem energetic sustenabil.

Hidroelectrica isi mentine angajamentul de a investi responsabil in dezvoltarea si modernizarea capacitatilor sale, asigurand in acelasi timp performanta operationala si financiara pentru toti actionarii.

 

      Bogdan BADEA                                                                                            Radu CONSTANTIN

Presedinte Directorat                                                                                    Membru Directorat

                                                                                                                                                               

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2026 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.