luni | 20 mai, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


OMV PETROM S.A. - SNP

Statiile Petrom din toata tara au acum magazine MyAuchan

Data Publicare: 30.10.2023 9:00:11

Cod IRIS: 0504D

 Statiile Petrom din toata tara au acum magazine MyAuchan

 

   Numarul magazinelor de proximitate MyAuchan din reteaua Petrom a ajuns la aproape 400

   Locuitorii din 250 de localitati din tara si toti conducatorii auto aflati in tranzit pot alimenta si face cumparaturi intr-o singura oprire

   Investitia comuna a celor doua companii se ridica la peste 50 de milioane de euro  

 

30 octombrie 2023 – OMV Petrom si Auchan Retail Romania au finalizat amenajarea la nivel national a aproape 400 de magazine de proximitate MyAuchan in toate statiile Petrom. Proiectul a fost finalizat cu un an mai devreme decat a fost estimat initial. Integrarea magazinelor MyAuchan a fost realizata concomitent cu modernizarea statiilor Petrom.

Radu Caprau, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare si Marketing: „Petrom este brandul romanesc lider in zona de mobilitate, care ofera cel mai bun raport calitate-pret. Finalizarea cu succes a acestui proiect sustine ambitia noastra pe termen lung de a ne mentine aceasta pozitie de lider si de a ne dezvolta si mai mult oferta de servicii si produse, la cel mai bun pret. Cele doua echipe au reusit intr-un timp record, de 3 ani, sa amenajeze aproape 400 de magazine MyAuchan. Si nu ne oprim aici: impreuna cu partenerul nostru Auchan, vom continua sa gandim programe care sa aduca beneficii clientilor nostri”.

Ionut Ardeleanu, Director General Auchan Retail Romania: „Suntem incantati sa finalizam cu succes acest proiect inovator si unic, prin care am creat veritabile magazine de proximitate, oferindu-le romanilor o noua experienta si posibilitatea de a economisi timp, alimentand si facandu-si cumparaturile intr-o singura oprire. Le multumim partenerilor nostri de la OMV Petrom si echipelor Auchan pentru lucrurile extraordinare pe care le-au facut impreuna si pentru colaborarea excelenta din ultimii ani. Le multumim clientilor care ne-au trecut pragul pentru fidelitate, pentru ca au apreciat noile statii si magazinele MyAuchan din incinta acestora. Felicit echipele Auchan si OMV Petrom pentru modul in care au finalizat reamenajarea statiilor intr-un timp record.

 

Despre parteneriatul OMV Petrom – Auchan Retail Romania

Cooperarea dintre OMV Petrom si Auchan Retail Romania, un concept nou pentru piata din tara noastra, a inceput in anul 2017 cu o faza-pilot in care au fost deschise magazine de proximitate MyAuchan in statii de distributie marca Petrom, atat in zone urbane, cat si in zone rurale din Romania. In aceasta faza, s-a urmarit testarea modelului de afaceri si evaluarea potentialului acestei colaborari.

In februarie 2019, OMV Petrom si Auchan Retail Romania au semnat un Memorandum de Intelegere cu scopul de a analiza extinderea colaborarii intr-un parteneriat de lunga durata.

  

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o productie anuala de titei si gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep in 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere cu amanuntul, Grupul este prezent in Romania si in tarile invecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinarii, sub doua branduri, OMV si Petrom.

OMV Petrom este o companie in care actionarii romani detin peste 42% din actiuni (din care statul roman, prin Ministerul Energiei, detine 20,7%, iar 21,7% sunt detinute de fondurile de pensii din Romania, la care se adauga aproape 500.000 de investitori individuali si alte entitati romanesti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, detine 51,2% din actiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt detinute de alti investitori straini. Din totalul actiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentand taxe, impozite si dividende platite in perioada 2005 - 2022. In aceeasi perioada, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. In anul 2022, impozitele platite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale Romaniei.

Din 2007, OMV Petrom a integrat in strategia sa de business principiile responsabilitatii corporatiste. In perioada 2007 - 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunitatilor din Romania, concentrandu-se pe protectia mediului, educatie, sanatate si dezvoltare locala.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom si-a anuntat sprijinul pentru recomandarile emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informatiilor financiare referitoare la schimbarile climatice privind riscurile si oportunitatile asociate schimbarilor climatice. OMV Petrom raporteaza anual progresul realizat in ceea ce priveste implementarea acestor recomandari.

Despre Auchan

Auchan Romania are in portofoliu peste 440 de magazine, cuprinzand 33 de hipermarketuri, 7 supermarketuri si 404 magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care aproape 400 in statiile Petrom, cat si magazinul online auchan.ro. Cu o cifra de afaceri cu taxe in 2022 de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orasele in care sunt prezente magazinele sale un comert modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse si un concept de discount responsabil, cu toate preturile mici, in fiecare zi. Auchan Romania este certificat Customers’ Friend si a primit statutul Customers’ Friend - Superior Excellence, precum si certificarea Top Employer in 2023. 

Pe www.auchan.ro, Auchan prezinta cca. 60.000 de produse, clientii avand posibilitatea de a intra in posesia comenzilor plasate online, fie prin ridicare din magazin - Click&Collect, din parcarea magazinului - Auchan Drive, sau prin livrare la domiciliu prin FAN Courier.

Auchan Romania realizeaza o serie de actiuni importante pentru promovarea activitatilor de responsabilitate sociala si integrare a tinerilor, dar si programe pentru protejarea mediului inconjurator care au drept scop gestionarea deseurilor, economisirea resurselor etc. Printre proiectele pe care compania le-a desfasurat se numara plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului “Romania neimblanzita”, primul documentar despre natura Romaniei, precum si amenajarea a doua unitati de suport medical pentru pacientii cu forme noncritice de Covid-19. In prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipa (prin care au fost salvate peste 16 milioane de produse), Programul national de colectare a uleiului uzat (prin care a colectat si reciclat aproape un milion de litri de ulei), Programul de Sustenabilitate Personala, precum si multe alte actiuni menite sa ajute mediul inconjurator si societatea.

 

 

Contact:

OMV Petrom Relatia cu Investitorii

Tel: +40 372 161930, Fax: +40 372 868518
e-mail:
investor.relations.petrom@petrom.com

 

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.