Catre,
Autoritatea de Supraveghere Financiara
Bursa de Valori Bucuresti
RAPORT CURENT
conform Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018
Data raportului: 25.04.2024
Denumirea emitentului: UZTEL S.A.
Sediul social: Ploiesti, Mihai Bravu nr.243, jud. Prahova
Numarul de telefon:0372-441.111 ; 0372- 441108
Cod unic de inregistrare: RO 1352846
Numar de ordine in Registrul Comertului:J29/48/1991
Capital social subscris si varsat: 13.413.647,50 lei
Piata reglementata pe care se tranzactioneaza: Bursa de Valori Bucuresti – Categoria standard
Eveniment important de raportat:
Hotararea nr. 1 din data de 25.04.2024 a Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor societatii UZTEL S.A. Ploiesti
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor societatii UZTEL S.A. (denumita in cele ce urmeaza “AGOA”), societate pe actiuni infiintata si care functioneaza in conformitate cu legislatia din Romania, avand sediul social in Ploiesti, str. Mihai Bravu, nr. 243, judet Prahova, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J29/48/1991, cod unic de inregistrare RO 1352846, avand un capital social subscris si varsat de 13.413.647,50 lei, impartit in 5.365.459 actiuni nominative in forma dematerializata cu valoarea nominala de 2,5 lei fiecare,
convocata in mod corespunzator in conformitate cu prevederile legale si prevederile actului constitutiv al Societatii UZTEL S.A., potrivit convocatorului pentru Adunarea Generala Ordinara a actionarilor Societatii, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a nr. 1454 din data de 22.03.2024 si in ziarul Jurnalul National din data de 22.03.2024, precum si, la data de 22.03.2024, pe pagina de web a societatii la adresa www.uztel.ro, sectiunea Actionariat/AGA,
intrunita in sedinta legal si statutar constituita din data de 25.04.2024, ora 14.00 , in prima convocare, in conformitate cu prevederile cerute de lege si a actului constitutiv al Societatii, in prezenta actionarilor Societatii detinand 4.498.300 actiuni, reprezentand 83,8381 % din capitalul social al Societatii/totalul drepturilor de vot.
HOTARESTE
1. Aproba cu unanimitatea voturilor exprimate Situatiile Anuale Individuale ale Societatii la data si pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2023, intocmite in conformitate cu Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, pe baza Raportului Administratorului Special privind activitatea Societatii in anul 2023 si a Raportului Auditorului Independent asupra Situatiilor Anuale Individuale ale Societatii la data si pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2023, cu urmatorii indicatori financiari:
1. Cifra de afaceri 28.422.343 lei
2. Venituri totale 29.914.586 lei
3. Cheltuieli totale 39.321.843 lei
4. Rezultatul brut al exercitiului (9.407.257) lei
5. Rezultatul net al exercitiului (9.407.257) lei
2. Aproba cu unanimitatea voturilor exprimate Nota de fundamentare a propunerii privind acoperire partiala a pierderii contabile inregistrate la data de 31.12.2023, dupa cum urmeaza:
acoperirea partiala a pierderilor contabile inregistrate la 31.12.2023 cu suma de 1.326.740,14 lei, reprezentand rezerve aferente surplusului din reevaluarea imobilizarilor corporale (teren, cladiri, echipamente si instalatii tehnice) scoase din evidenta contabila in perioada ianuarie 2022 -decembrie 2023 prin casare si vanzare, in suma de 1.326.740,14 lei, suma care a fost inclusa in baza de impozitare ca element similar veniturilor.
3. Aproba cu unanimitatea voturilor exprimate descarcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Administratie si Administratorului Special al Societatii pentru exercitiul financiar 2023, pe baza rapoartelor prezentate.
4. Aproba cu unanimitatea voturilor exprimate Bugetul de Venituri si Cheltuieli si Programul de investitii pentru anul 2024.
5. Aproba cu unanimitatea voturilor exprimate data de: (i) 21.05.2024 ca Data de inregistrare, conform art. 87, alin. (1) din Legea nr. 24/2017; (ii) 20.05.2024 ca Data “ex date”, conform art.2, alin. (2) lit.l) din Regulamentul nr. 5/2018.
6. Aproba cu unanimitatea voturilor exprimate Raportul de Remunerare pentru Conducatorii Societatii (Administratori si Directori) aferent anului 2023, supus votului consultativ al AGOA, avand in vedere prevederile art. 107, alin. (6) din Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, republicata.
7. Aproba cu unanimitatea voturilor exprimate mandatarea dlui. Dumitru Paul - George, pentru semnarea hotararii prezentei AGOA si pentru a efectua toate formalitatile legale necesare pentru inregistrarea si aplicarea hotararilor adoptate, precum si dreptului de a delega o alta persoana pentru efectuarea formalitatilor mentionate anterior.
Administrator Special,
Dumitru Paul - George